Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·1 noiembrie 2016
Declarații politice · adoptat
Aurelian Mihai
Discurs
## Bună dimineața!
Stimată doamnă președinte de ședință, Stimați colegi,
S-a împământenit, mai nou, în România – și spun un cuvânt cu toată sinceritatea, care nu face plăcere nimănui – ideea de modernism, până și în familie.
Declarațiile total nefericite – de care am avut parte în urmă cu aproape două săptămâni din partea primului om în stat – și „apelul la toleranță” nu fac altceva decât să-i nemulțumească atât pe românii care trăiesc aici, în România, cât și pe cei din diaspora. Și o spun cu toată apăsarea, pentru că noi, poporul român, suntem un popor foarte tolerant, în primul rând.
Am renunțat, în 27 de ani aproape, la trecutul nostru industrial, am renunțat la fabrici, cum spuneam, am renunțat până și la terenurile pe care le avem, acceptând o mulțime de alți cetățeni – doi cetățeni, să spunem – care poate au cumpărat peste un sfert la sută din suprafața de teren agricol al țării.
Am acceptat multe în acești 27 de ani și am făcut-o pentru că suntem un popor mai mult decât tolerant; toleranța, în general, se naște din precepte creștine, nu neapărat din ignoranță, cum ar dori multe persoane să transmită. Dar acest apel la toleranță este unul nefiresc, pentru că acest semnal, în afara granițelor țării, diaspora, este perceput cu totul diferit.
Dacă, astăzi, un demnitar al statului român are un dialog într-una dintre întrevederile pe care le avem cu toții în Europa, în Statele Unite, oriunde altundeva, și-i transmitem, din partea alegătorilor noștri sau a altor colegi, toate gândurile bune și optimismul acesta pe care noi, românii, le avem, dorind să facem lucruri atât pentru noi, cât și pentru cei care vin mai nou în țara noastră, întotdeauna va exista cineva care să ne atragă atenția că trebuie să fim toleranți; și noi demonstrăm, avem și argumente. Dar declarația primului om în stat nu face altceva decât să accentueze faptul că noi nu ne-am încadrat în această categorie. Și, recent, am pățit-o în Italia, unde, într-o conversație avută cu un politician zilele trecute în nordul Italiei, politician italian, pur și simplu mi-a atras atenția că nu suntem toleranți. Nu credeam că se va întâmpla acest lucru, dar s-a întâmplat.
Ceea ce pot spune este că noi, ca români, am făcut tot posibilul ca nou-veniții să se simtă bine în această țară. Nu există alt popor în Europa care să fi cedat atât din patrimoniul său, din „independența” sa, în fața altora care au venit pe aceste meleaguri.
Și, în fine, familia înseamnă mai mult decât o asociere între două persoane. Înseamnă, în primul rând, acordul între un bărbat și o femeie de a întemeia această familie, când prin bărbat înțelegem persoana declarată la naștere de sex masculin și prin femeie persoana declarată la naștere de sex feminin. Și este un subiect încheiat.
Atât am vrut să adaug în această ultimă declarație politică, poate, din ultima sesiune parlamentară din legislativul 2012–2016.