Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·16 mai 2018
procedural · respins
Remus Mihai Goțiu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## Bună dimineața!
Stimate colege și stimați colegi,
În urmă cu o săptămână, România a primit o veste extraordinară. Consiliul Mondial al Monumentelor și Siturilor – ICOMOS, cel mai prestigios for al experților internaționali din domeniul patrimoniului și organismul raportor pentru UNESCO, a recomandat înscrierea Roșiei Montane pe Lista patrimoniului mondial. Decizia va fi luată de către Comitetul patrimoniului mondial la cea de-a 42-a reunire a acestuia, programată să aibă loc între 29 iunie și 2 iulie la Manama, în Bahrain.
„Situl de la Roșia Montană găzduiește cel mai semnificativ, extins și diversificat complex de mine de aur descoperite până în prezent în lume”, este opinia experților internaționali ai ICOMOS. E o opinie care confirmă, dincolo de orice tăgadă, ceea ce au arătat și specialiștii români care nu s-au lăsat cumpărați în ultimele decenii de zecile și sutele de milioane de dolari pompate de compania minieră în cumpărarea conștiințelor și a deciziilor politice în România. În același timp, recomandarea făcută de ICOMOS reprezintă o victorie uriașă a societății civile, care s-a implicat în susținerea includerii sitului de la Roșia Montană în Patrimoniul UNESCO.
Din păcate, cu câteva excepții, care se pot număra, fără nicio exagerare, pe degete, politicienii autohtoni au cel mai mic merit în această victorie. În cele câteva săptămâni care au mai rămas până la decizia Comitetului patrimoniului mondial, clasa politică are însă șansa – și subliniez, ultima șansă – de a spăla această rușine, pentru că recomandarea experților ICOMOS are nevoie de confirmare la reuniunea UNESCO de la Manama. Iar pentru ca acest lucru să se întâmple e necesar un efort diplomatic fără pauză de respirație până la sfârșitul lunii iunie.
Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Culturii, Delegația permanentă a României la UNESCO, Institutul Cultural Român și Comisia permanentă comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru relația cu UNESCO au obligația de a se implica, măcar pe ultimii metri ai unui maraton epuizant, în susținerea societății civile autohtone, care a dus până acum greul luptei pentru includerea Roșiei Montane în Lista patrimoniului mondial. E un moment în care toți ambasadorii politici și culturali ai României, oficiali și informali, trebuie să dovedească faptul că reprezintă cu adevărat interesele cetățenilor români în lume.
Stimate colege și stimați colegi din Senat,
Vă solicit să-i transmiteți și dumneavoastră domnului ministru al afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, și tuturor celorlalți responsabili mesajul că sunt în fața unui moment istoric și, nu mă joc cu vorbele, că au obligația să demonstreze că nu sunt niște trădători de țară. Cetățenii români care au ieșit în stradă cu zecile de mii în toamna lui 2013, locuitorii Munților Apuseni care și-au asumat în octombrie 2013 Proclamația de la Câmpeni vă privesc.
Suntem cu ochii pe voi!