Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·15 aprilie 2025
Declarații politice · respins
Vasile-Daniel Suciu
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Bună dimineața, stimate colege și stimați colegi!
Rog liderii de grup să își invite colegii în sală.
Pe dumneavoastră, respectuos, vă rog să luați loc în bănci, să putem începe ședința noastră.
Așadar, continuăm ședința noastră și vă anunț că, din totalul celor 330 de deputați, până în acest moment și-au înregistrat prezența 153.
Ședința se desfășoară în format mixt de prezență, fizic și online.
Ordinea de zi a fost distribuită.
Vă reamintesc că dezbatem până la ora 11:00 proiectele înscrise pe ordinea de zi; la ora 11:10 vom avea sesiunea de vot final; iar apoi – cele două ședințe, ședința Biroului permanent și ședința Comitetului liderilor.
Că tot vorbeam de lideri, întreb dacă sunt observații sau propuneri în legătură cu ordinea de zi. Nu avem.
Așadar, intrăm în ordinea de zi.
6. Proiectul de lege pentru abrogarea art. 197 alin. (4)-(13) din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală; PL-x 71/2025.
Suntem în procedură de urgență.
Dacă inițiatorul, Guvernul României, dorește să intervină? Vă rog.
## **Domnul Ioan Turc** _– secretar de stat_
_în Ministerul Justiției_ **:**
Domnule președinte de ședință, Doamnelor, domnilor deputați*,
Proiectul de lege urmărește abrogarea alin. (4)-(13) ale art. 197 din Codul de procedură penală