Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·13 martie 2019
Declarații politice · respins
Remus Mihai Goțiu
Discurs
Bună dimineața! Stimate colege și stimați colegi,
„Romsilva nu mai are ce căuta în parcurile naționale ale României!”.
Sub conducerea Romsilva parcurile naționale s-au transformat și se transformă, pe zi ce trece, în rumeguș. Iar Romsilva pretinde că acest lucru înseamnă conservare și că abatorizarea pădurilor s-ar face în interesul comunităților locale.
Într-o reacție publică la petiția lansată de comunitatea Declic pentru salvarea Parcului Național Semenic–Cheile Carașului, semnată deja de mii de cetățeni, Romsilva pretinde, atenție, că doar o treime din suprafața parcului mai are o valoare care să merite să beneficieze de protecție reală, că restul de două treimi al suprafeței parcului ar fi afectat de activități umane și, în concluzie, nu are sens să îl mai protejăm. Să lăsăm la liber și pe mai departe drujbele și TAF-urile să-și ducă la capăt acțiunea distructivă.
Ce uită să spună Romsilva în comunicatul amintit e că principala activitate umană care a afectat Parcul Național Semenic–Cheile Carașului în ultimii 15 ani, de când administrează parcul, a fost tăierea pădurilor, iar acum, cu un cinism și un tupeu incredibile, Romsilva pretinde că distrugerile provocate sub directa ei coordonare sunt cele care justifică distrugerile viitoare, că biodiversitatea se poate conserva doar cu drujba.
Stimate colege și stimați colegi,
Romsilva nu mai are ce căuta în parcurile naționale! Dincolo de orice dubiu, Romsilva a demonstrat că nu înțelege nimic din ce înseamnă valoarea și scopurile parcurilor naționale, că nu înțelege ori refuză să înțeleagă că distrugerea parcurilor naționale nu aduce vreun beneficiu nici comunităților locale, nici României.
Stimate colege și stimați colegi,
Ca reprezentanți ai intereselor legitime ale tuturor cetățenilor români, aveți și avem obligația de a stopa asaltul drujbelor Romsilva asupra parcurilor naționale. Dacă veți sta și vom sta cu mâinile în sân, veți fi și vom fi complici și responsabili pentru distrugerea lor. Termita Romsilva nu mai are ce să caute în parcurile naționale! Și stă în puterea noastră să o oprim!
Mihai Goțiu, senator USR de Cluj.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.