Remus Mihai Goțiu

Bună dimineața, stimate colege și stimați colegi! Titlul declarației politice din această dimineață este „Deva – acasă. Scrisoare către deveni”.

Am început să învăț la Școala nr. 5 din Micro 15. E o școală de cartier, unde am avut șansa să nimeresc pe mâna unei învățătoare dedicate profesiei, Maria Tuza, fără de care destinul meu ar fi fost altul. La gimnaziu m-am mutat la Școala nr. 7, unde, în preajma gimnastelor din lotul olimpic, care au adus glorie României, am văzut câtă muncă și câte sacrificii se ascund în spatele performanțelor de nivel mondial. Liceul l-am terminat la „Decebal”. Aici am învățat ce e prietenia, dar și faptul că, dacă vrei să schimbi reguli absurde, e nevoie de revoltă și de implicare. I-am contestat pe unii profesori și metodele lor autoritar anacronice de predare, în timp ce de la alții am primit lecții de viață. Apoi am plecat, luând cu mine gustul covrigilor împletiți, cu sare și mac, aburinzi, scoși direct din cuptorul aflat chiar lângă liceu.

Asta e Deva pe care am luat-o cu mine la Cluj, la București, la Viena ori în alte locuri unde am studiat și am lucrat. Un oraș în care primeai educație de calitate, un oraș unde se făcea performanță, un oraș cu prieteni și un oraș viu, cu tineri rebeli, care nu aveau nicio reținere să înfrunte o autoritate abuzivă, un oraș care este și acum, după mai bine de două decenii și jumătate, ceea ce numesc acasă.

Mă doare însă când văd că Deva a stagnat. În Deva au trecut decenii de când nu s-a mai construit o școală. Lângă fostul liceu, acum școală de arte, se înalță monumentul incapacității administrației locale din ultimul sfert de veac de a face ceva în mod real pentru educație, adică pentru viitorul Devei.

Despre clădirea neterminată care ar fi trebuit să fie liceu nu a fost în stare să-mi spună cineva când a început construcția: acum 10 ani, acum 15 ani ori acum 20 de ani. Pe poarta Școlii nr. 5 am găsit un lacăt enorm, ca nu cumva pe terenul de fotbal să mai facă puțină mișcare puștii cartierului. Nu. În Deva și în cea mai mare parte a României copiii află ce înseamnă mișcarea doar din manualul de educație fizică și sport.

Complexul „Astoria”, cândva mândria cartierului Micro 15, e acum o ruină. Prea puțini s-au gândit – și în niciun caz cei din primărie – că acel spațiu ar putea fi răscumpărat ori să facă obiectul unui parteneriat public-privat, pentru a fi transformat într-un centru comunitar al cartierului, cu săli și spații de întâlnire pentru vârstnici, cu spații și programe pentru tineri, cu o sală de proiecții și pentru alte tipuri

de evenimente (spectacole, conferințe, dezbateri), cu o mică piață volantă pentru producătorii locali. Mai exact, cu funcțiunile necesare pentru ca Micro 15 să nu fie doar un cartier-dormitor, ci o comunitate în mijlocul căreia să-ți facă plăcere să trăiești.

Niciun fost primar al Devei nu s-a gândit că în fiecare cartier ar fi necesare astfel de centre comunitare. Nu. Primarii Devei și-au făcut un titlu de glorie din a construi sensuri giratorii cu fântâni arteziene și au reușit incredibila performanță de a aglomera traficul auto într-un oraș cu două-trei artere principale mari și late, un oraș pe care nu aveam nicio problemă să-l traversez pe jos dintr-un capăt în altul.