Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·6 martie 2019
Declarații politice · adoptat
Remus Mihai Goțiu
Discurs
## Bună dimineața!
Stimate colege și stimați colegi,
Unora dintre dumneavoastră și membrilor Guvernului pe care îl susțineți iar vi s-a făcut dor să vă jucați cu dinamita și cianurile prin pădurile, munții și apele României. Din nou vreți să ne convingeți că aruncarea în aer a istoriei și a culturii reprezintă interes public național, că otrăvirea apelor ar fi o investiție în sănătate, că exproprierile în interes privat ar fi literă de lege ori că încălcarea drepturilor cetățenilor români, începând cu dreptul de proprietate, le-ar aduce bunăstare.
Am citit cu mirare noul proiect al Legii minelor, pus în consultare publică de Guvernul Dăncilă luna trecută. Spun „cu mirare” pentru că, după tot ce ați dovedit că sunteți în stare să faceți în ultimii doi ani, tot îmi este greu să înțeleg aroganța, iresponsabilitatea, incompetența ori mârșăvia de a reveni cu o lege care nu doar copiază legea specială de dinamitare a Roșiei Montane, care a scos zeci de mii de cetățeni în stradă în toamna lui 2013, ci o duce la noi cote de cinism și abuz.
Stimate colege și stimați colegi din Parlament,
Doamnelor și domnilor miniștri,
Vă reamintesc un foarte scurt fragment din Proclamația de la Câmpeni, citită și asumată public de mii de locuitori ai Apusenilor pe 19 octombrie 2013: „Ne păstrăm dreptul de a lupta împotriva tuturor celor care prin viclenie, hoție și corupție vin pentru a fura ce este al nostru ori pentru a distruge resursele naturale și istorice de care depinde viața noastră. Fericirea și bunăstarea nimănui nu se pot baza pe nefericirea și sărăcirea semenilor săi.”
Nu ignorați acest mesaj! Vă recomand să renunțați la noul proiect al Legii minelor până nu e prea târziu. Lupta pentru a stopa dinamitarea istoriei, culturii și viitorului României, pentru salvarea apelor și munților acestei țări de asaltul buldozerelor și al cianurilor nu e doar un drept, ci și o obligație, o luptă pe care mi-am asumat-o, la fel cum și-au asumat-o zeci și sute de mii de cetățeni români.
Mihai Goțiu, senator USR de Cluj.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.