Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·8 februarie 2022
Declarații politice · respins
Christine Thellmann
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Bună dimineața, stimate domnule președinte de ședință! Bună dimineața, stimați colegi*!
Deși declarația mea politică de astăzi se referă la cele cinci localități din județul Sibiu care au accesat și vor primi fonduri europene pentru introducerea rețelei de gaze, nu aș dori să trec la susținerea acesteia fără să nu condamn ferm evenimentele petrecute ieri chiar la această tribună.
Asemenea gesturi nu își au locul în această clădire.
Bineînțeles, orice argument, orice opinie pot fi combătute, însă cu contraargumente și cu rațiune12, încât să facem cinste funcției pe care o purtăm.
Continui, așadar, într-o notă mai pozitivă: vorbim despre 19 milioane de euro din fonduri europene care vor fi investiți în cinci localități din Mărginimea Sibiului, fiind vorba despre Jina, Poiana Sibiului, Tilișca, Rod și Rășinari.
Pentru localitatea Rășinari a fost câștigat un proiect, de către primărie, în valoare de 36,3 milioane de lei. Pentru localitățile Jina, Poiana Sibiului, Tilișca și Rod, proiectul a fost depus de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Transalpina Gaz, iar valoarea acestuia se ridică la 59,8 milioane de lei.