Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·23 mai 2023
Declarații politice · respins
Radu-Marcel Tuhuț
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată mixtă · propunere de mediere
- Voce
- —
Discurs
Bună dimineața! Stimate domnule președinte, Stimați colegi,
Partidul Social Democrat a afirmat, încă din prima zi de guvernare, faptul că interesul cetățenilor este absolut primordial în activitatea pe care o va desfășura în cadrul coaliției. La momentul respectiv, liderii PSD făceau referire la o cât mai bună gestionare a pandemiei, a crizei energetice, precum și la stăvilirea efectelor economice și sociale provocate de inflația galopantă cu care ne-am confruntat anul trecut și pe care am început deja să o controlăm.
De această dată punem mai presus de orice negocieri, funcții politice și împărțiri de ministere și proiecte viitorul copiilor și al profesorilor din țara noastră, pentru că educația este cea mai mare șansă pe care o avem pentru a ne asigura că generațiile viitoare se vor bucura de șanse egale în raport cu alți cetățeni ai statelor deja dezvoltate din acest punct de vedere.
Copiii nu au nicio vină, școala trebuie să reînceapă pentru toți, în toată țara, cât mai repede. Pentru Partidul Social Democrat acest lucru reprezintă o prioritate de maximă importanță și de aceea suspendă orice negociere politică privind schimbarea Guvernului. PSD consideră total inadecvată continuarea negocierilor politice în timp ce elevii pierd din orele de pregătire, așa cum au pierdut doi ani în timpul pandemiei.
În schimb, negocierile cu sindicatele trebuie reluate cât mai rapid și trebuie menținut un dialog constant, până ce soluțiile cele mai indicate pentru rezolvarea acestei crize sunt identificate și adoptate de toți actorii implicați. În acest sens, Partidul Social Democrat a lansat un apel la liderii sindicali și la toate cadrele didactice* să accepte dialogul responsabil și să nu transforme această situație într-o confruntare.