Daniel Vasile

Bună dimineața! Stimate domnule președinte, Stimați colegi,

Pe 8 aprilie, romii din întreaga lume sărbătoresc Ziua internațională a romilor.

În anul 1971, în data de 8 aprilie, are loc, la Londra, primul Congres internațional al romilor, congres prezidat de actorul american de origine romă Yul Brynner.

În cadrul Congresului internațional de la Londra au fost adoptate steagul internațional al romilor, Imnul internațional al romilor și s-au pus bazele Uniunii Internaționale a Romilor, organizație care, începând cu anul 1993, dobândește statut de organizație cu caracter consultativ pe lângă ONU.

În anul 2006, Parlamentul României, la inițiativa domnului deputat Nicolae Păun, reprezentantul minorității rome în Parlamentul României, adoptă Legea nr. 66/2006, prin care data de 8 aprilie este recunoscută ca Zi internațională de sărbătoare a romilor.

Prezența romilor se pierde în istoria României. Astfel, primele populații de romi au trecut Dunărea, spre Țările Române, începând cu secolele XIII–XIV, odată cu fondarea primelor formațiuni statale.

Prima atestare documentară a romilor pe teritoriul României datează din 3 octombrie 1385 și se referă la sclavia romilor. Domnitorul Dan Vodă confirmă o danie de „40 de sălașe de atigani” – sclavi romi – dăruiți de domnitorul Vladislav Mănăstirii Vodița.

Sclavia romilor în Principatele Române marchează 5 secole, iar procesul de emancipare se finalizează în anul 1856, la 20 februarie.

În perioada interbelică ia naștere mișcarea de reprezentare civică și politică a romilor, prin înființarea, în martie 1933, a Asociației Generale a Romilor.

Primele forme de asociere ale romilor au fost curmate violent de regimul antonescian și de declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial, prin deportarea romilor în Transnistria, în vederea exterminării.

Astfel ia naștere o nouă pagină neagră în istoria romilor, perioada celui de-al Doilea Război Mondial – Samudaripenul – Holocaustul romilor.

România antonesciană și legionară, potrivit Raportului Comisiei Internaționale privind studierea Holocaustului în România, a deportat în Transnistria, în vederea exterminării, 25.000 de romi, dintre care 11.000 au murit.

În timpul dictaturii comuniste, romii au fost subiect al politicii de asimilare și de sedentarizare forțată, iar orice formă de asociere a fost reprimată. În această perioadă, identitatea rom/țigan reprezenta un stigmat, iar afirmarea identității etnice reprezenta un act de curaj. După Revoluția din Decembrie, odată cu răsturnarea regimului comunist, romii au fost recunoscuți ca minoritate națională. Acest lucru a presupus câștigarea unor drepturi civile și politice, însă deteriorarea situației economice și sociale a romilor a continuat.

Deși romii din România au fost și sunt interesați să evolueze către o societate multietnică, mai tolerantă, printr-o bună conviețuire, care să le permită și ridicarea standardului de viață, în ultimii 27 de ani nu a existat suficientă voință politică pentru ca romii din România să fie integrați cu adevărat în societate.