Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·18 martie 2014
procedural · respins
Nicolae Moga
Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru săptămâna 24–29 martie 2014 20–21
Discurs
Bună dimineața, stimați colegi!
Bună dimineața, domnule vicepreședinte, domnule secretar, că numai unul mai avem!
Declarația mea politică se intitulează „Ziua mondială a apei – apa și energia”.
Am să citesc numai prima parte și ultima, să dăm ocazia tuturor colegilor.
Adunarea Generală a Națiunilor Unite a adoptat în 1992 rezoluția prin care s-a instituit data de 22 martie a fiecărui an ca Zi mondială a apei, pledoarie pentru gestionarea durabilă a resurselor de apă.
Apa și energia sunt într-o totală interdependență. Producerea de energie și transportul acesteia utilizează resurse de apă, cu referire expresă la energia hidro, nucleară și termică. Reversul, circa 8% din producția mondială de energie este utilizată pentru pomparea, tratarea apelor uzate, transportul și distribuția către consumatori.
Dar resursele de apă sunt limitate. De aceea se impune luarea în considerare a faptului că a economisi apa înseamnă a economisi energia, la fel cum economia de energie se realizează prin economisirea apei.
În România, în condițiile scăderii cererii în industrie și reducerii consumului pe cap de locuitor, în ultimii ani, volumul de apă furnizat industriei, agriculturii și populației este, în medie, suficient.
Și acum, o ultima frază. Stă în puterea Legislativului să elaboreze reglementări care să concentreze o gamă largă de aspecte legate de relația apă-energie și, împreună cu decidenții din sectorul energetic și din domeniul apei, să adopte abordări integrate și soluții la problemele apei ca sursă de energie, realizând prin aceasta optimul efectelor economice și sociale.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.