Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·24 noiembrie 2010
procedural · respins
Mircea Dan Geoană
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Bună dimineața, stimați colegi! Doamnelor și domnilor senatori,
Declar deschisă ședința noastră de astăzi, 24 noiembrie 2010. În conducerea ședinței voi fi asistat de către colegii noștri, domnii senatori Gheorghe David și Adrian Țuțuianu, secretari ai Senatului.
Suntem în cvorum de ședință.
Pentru că avem în fața noastră o agendă masivă de lucru, aș dori să vă informez, doamnelor și domnilor senatori, că Biroul permanent a decis ieri ca ordinea de zi să fie adoptată săptămânal, astfel încât, atunci când apar situații în care nu putem epuiza ordinea de zi dintr-o zi de plen, să nu mai existe elemente de neclaritate cu privire la ordinea și la continuitatea adoptării proiectelor de lege sau inițiativelor legislative cu care suntem sesizați.
Secretariatul general și echipa tehnică a Senatului vor furniza, începând de săptămâna viitoare, o ordine de zi săptămânală, care va fi după aceea defalcată pe zilele de plen. Astfel va fi mai ușor și pentru colegii senatori, și pentru echipa tehnică să opereze în acest mod.
Aveți observații?
Vă rog, domnule senator Cristian Rădulescu.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.