Gabriela Crețu

Bună dimineața, stimați colegi!

Observăm apariția în spațiul public a unor teme cu mare încărcătură emoțională, menite să abată atenția de la realele probleme cu care se confruntă prezentul. Între ele, dreptul la viață.

Nu e vorba despre lupta pentru a asigura o viață decentă, chiar dacă Academia tocmai a publicat un studiu care ne arată că două salarii minime și două alocații pe familie nu sunt suficiente pentru subzistență. Și asta în ciuda creșterilor succesive pe care PSD le-a aplicat. Măsurile noastre sunt criticate ca fiind prea mari, nu apărate. E vorba de viața nenăscută.

Tema este promovată de mișcări sociale extrem de active. E dreptul cetățenilor și organizațiilor lor să-și exprime opiniile, credințele și temerile, cu temei sau fără temei. Le respectăm acest drept. Nu e corect însă ca politicienii să fie ipocriți și să uite, pentru că ei legiferează și s-ar putea să legifereze greșit. Contra ipocriziei și uitării vreau să vă aduc în față câteva fapte.

Avortul nu este o plăcere perversă de care femeile vor să se bucure și pentru care, drept urmare, ar lupta. Avortul nu este o măsură contraceptivă. Avortul este doar o soluție socială tranzitorie, pentru o situație-limită, și nu e obligatoriu. Cei care susțin accesul liber la un avort, sigur, susțin, de asemenea, toate măsurile care pot reduce la minimum necesitatea acestuia.

Drepturile sexuale și reproductive nu încep cu avortul și nu se reduc la el. Ele includ, în egală măsură, inseminarea și reproducerea artificiale, accesul la educație și planificare familială, la tratamente împotriva sterilității, accesibilitatea contraceptivelor și sănătatea reproducerii și a vieții sexuale, prevenirea și tratarea bolilor cu transmitere sexuală, cu precădere HIV-SIDA.

Viziunea reducționistă asupra drepturilor sexuale și reproductive îndeplinește însă o funcție socială și politică evidentă. Permite culpabilizarea femeilor și explicarea tuturor presupuselor sau realelor probleme prin factori legați de voința și decizia femeilor. În sfârșit avem și noi un domeniu în care se pare că am decide singure. Culpabilizarea se face în ciuda și împotriva evidenței.

Societatea noastră este caracterizată de următoarele fapte. Femeile doresc în mai mare măsură decât bărbații să devină mame, în comparație cu dorința bărbaților de a deveni tați. Cercetări întreprinse, de exemplu, în rândul studenților arată că fetele își doresc de patru ori mai mult să aibă un copil decât bărbații de aceeași vârstă.

Situația poate fi verificată inclusiv în cazul mariajelor. În ciuda faptului că societatea acceptă mai ușor copiii proveniți dintr-o căsătorie – nu contează tipul de relații din interiorul acesteia, oricât de violente ar fi ele; și, din păcate, adesea sunt violente – și respinge copiii din flori, numărul acestora este în continuă creștere. Familiile monoparentale formate din mamă și copil sau copii reprezintă deja între 12 și 30% din totalul menajurilor în Uniunea Europeană. În multe cazuri, tații au fugit de bunăvoie de răspundere.