Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·20 iunie 2018
Declarații politice · respins
Florin Iordache
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
Bună dimineața, stimați colegi!
Vă rog să luați loc, să putem începe partea a doua a ședinței noastre!
Rog liderii de grup să-și invite colegii să ia loc în bănci. Vă anunț că din totalul celor 329 de deputați și-au înregistrat prezența un număr de 157.
Programul de lucru: până la ora 11.30 – dezbateri asupra problemelor înscrise pe ordinea de zi; 11.30–12.00 – pauză; la ora 12.00 – vot final; la încheierea ședinței de vot final – ședința Biroului permanent și ședința Comitetului liderilor; apoi, la ora 13.00, până la epuizarea ordinii de zi – ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului.
Înainte de chestiuni procedurale, vreau să vă informez că, în conformitate cu prevederile art. 15 alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 47 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, s-a depus la secretarul general al Camerei Deputaților, în vederea exercitării de către deputați a dreptului de sesizare a Curții Constituționale, Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, adoptată în procedură de urgență.
Termen pentru sesizare – două zile de la data depunerii, de astăzi.
Procedură, domnul Sitterli. Vă rog.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.