Ion Hadârcă

## Bună dimineața!

Vă mulțumesc, doamnă președinte de ședință. Stimați deputați și senatori,

Doamnelor și domnilor,

Titlul declarației mele politice de astăzi este „Apostolatul basarabean al ardeleanului Onisifor Ghibu”.

Zilele acestea s-au împlinit 30 de ani de când în Chișinăul aflat încă sub ocupație neo-bolșevico-rusă și după aproape cinci decenii de categorică interdicție a scrierii latine a fost difuzat primul ziar românesc basarabean cu caractere latine – „Glasul”. Spun „difuzat” pentru că prima ediție a „Glasului” a fost tipărită la Riga, iar cea de-a doua la Vilnius, în țările baltice, surorile noastre credincioase de lagăr sovietic. În 1989, la Chișinău, în capitala RSS Moldovenești, cu o populație majoritar românească, nu exista pe atunci nicio imprimerie care să dispună de tipar cu litere latine.

Dăm timpul cu peste un secol înapoi, la 1917, anul deșteptării masive a Basarabiei, și descoperim aceeași situație, dovadă că regimurile rusești, țarist și sovietic, erau hotărâte să înece latinitatea noastră românească în oceanul lor slav. În acel an de război și de mari frământări militare, politice și sociale, o tiparniță cu caractere latine a ajuns la Chișinău grație ardeleanului Onisifor Ghibu. A reușit ca prin minune și a fost o primă rază de lumină peste un secol de obscurantism și de rusificare forțată.

Ardeleanul Onisifor Ghibu, la personalitatea căruia ne vom referi în continuare, a ajuns în Basarabia în 1917, purtat de iureșul războiului. Refuzul de a se înrola în armata austro-ungară și condamnarea la moarte, drept consecință, refugiul la București și, de acolo, la Iași, după ocuparea capitalei, l-au apropiat de Basarabia. O cunoștea doar din auzite, dar, de cum a trecut Prutul, în decembrie 1916, și a revenit apoi, la 12 martie 1917, imensa lui energie de intelectual desăvârșit și de patriot român a fost adusă în serviciul provinciei rusificate și al cauzei deșteptării naționale a Basarabiei.

În prima jumătate a anului 1917, procesul deșteptării era aproape inexistent; Basarabia era o provincie muscălească în cea mai deplorabilă stare. Din diverse cauze, țărănimea și boierimea credeau în „tătuca țarul”, pentru că țarul, precum le inocula biserica, era trimisul lui Dumnezeu pe pământ. Un cercetător al operei ilustrului pedagog ardelean, domnul Marian Radu, notează în prefața la lucrarea analitică a lui Ghibu „De la Basarabia rusească la Basarabia românească”: „Ideea pe care Onisifor Ghibu o susține cu argumente temeinice este aceea că nu starea economică sau neantizarea politică în imensitatea Imperiului Țarist erau obstacolele majore în recuperarea Basarabiei, ci înstrăinarea de propriile origini, disoluția până la anularea conștiinței de neam, de apartenență la o cultură specifică, rezultat al unei evoluții seculare.”

Fiind un practician asiduu și perseverent, Onisifor Ghibu scrie în cunoștință de cauză despre realitățile basarabene. După aducerea la Chișinău a tipografiei, el fondează și editează acolo ziarul „Ardealul” – din 24 ianuarie 1918, „România nouă” –, cu obiectivele deșteptării naționale. Ghibu devine și un animator al vieții politice: fondează împreună cu o seamă de intelectuali locali, printre care și Pan Halippa, Partidul Național Moldovenesc, după modelul Partidului Național din Transilvania. Organizează întruniri și congrese ale învățătorilor în Basarabia, dar și peste Nistru; pune bazele primelor școli cu predare în limba română pe tot întinsul provinciei; participă la fondarea și ia cuvântul la deschiderea lucrărilor Sfatului Țării, în noiembrie 1917.