Ioan Ghișe

Bună dimineața!

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Subiectul declarației politice se referă la creanțele Germaniei față de România din perioada sfârșitului celui de Al Doilea Război Mondial.

Documentarea este făcută pe baza unei cercetări desfășurate de către domnul economist doctor Radu Golban, cetățean român din Timișoara stabilit în Elveția.

În revista „Magazin istoric” nr. 45/2012 sunt publicate două articole, scrise de doctor Brândușa Costache, șefa Serviciului arhivă din BNR, și de către profesorul universitar doctor Victor Axenciuc, în urma dezbaterii din luna martie 2012, sub egida Consiliului de administrație al BNR, a Secției de științe economice, juridice și sociologice a Academiei Române și a grupului de cercetare din cadrul BNR, care au dezbătut problema stadiului relațiilor economice românogermane de la sfârșitul celui de Al Doilea Război Mondial.

Este remarcabil faptul că ambii autori din cadrul Băncii Naționale confirmă existența creanței asupra Germaniei la Casa de Compensație de aproximativ un miliard de mărci germane, 58 de miliarde de lei, la sfârșitul anului 1944, fapt ce constituie un mare progres față de discreția remarcabilă a acestei instituții în ultimii doi ani.

Cel mai mare succes al acestei dezbateri îl reprezintă faptul că totuși BNR admite existența unei datorii în anul 1947 a Germaniei față de România de 14,2 miliarde de lei, ce a fost considerată de autoritățile acelor timpuri ca fiind „o creanță nesigură asupra străinătății”. Suma estimată de către BNR reprezintă aproximativ 25% din suma estimată de către domnul economist doctor Radu Golban.

Dat fiind faptul că derularea plăților dintre Germania și România s-a făcut în baza Acordului de plăți din 1936, acest acord nu cade sub incidența Tratatului de pace de la Paris, care prevede explicit că România nu renunță la pretenții rezultând din contracte și alte obligații anterioare datei de 1 septembrie 1939, precum și din drepturi dobândite înainte de aceeași dată.

În următoarea propoziție, pe care o citez, „această renunțare va fi considerată ca înglobând creanțele”, adjectivul demonstrează la începutul propoziției că acest cuvânt, „această”, se referă la propoziția precedentă celei menționate, astfel că acolo se explică aceste condiții ale renunțării. Formularea alin. (4) din art. 28 cu precizarea

renunțării României la pretenții față de Germania și a fixării datei de 8 mai 1945, ziua de armistițiu a Reich-ului, pentru scadența pretențiilor face ca lucrurile să fie cât se poate de clare. Efectele juridice ale Acordului de pace din 1936 sunt fără îndoială drepturi și pretenții dobândite înainte de 1 septembrie 1939 și, ca urmare, excluse de la renunțarea la pretenții față de Germania, care se referă doar la angajamentele din timpul războiului.

Cert este faptul că soldul României de la Casa de Compensație de la Berlin este, atât în evidența germană, cât și în cea internațională, un sold net, adică după scăderea acestor garanții de export ale Germaniei, numite credite, precum și enumerate de către BNR, reducând suma restantă de la 58 de miliarde de lei la aproximativ 14,3 miliarde de lei.