Ionica Constanța Popescu

Bună dimineața!

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Declarația mea politică se intitulează: „Trist să ajungi Daniel Morar și să nu știi ce să faci cu tine!”

Știți care este diferența între Neluțu Trifan, din Lupeni, Valea Jiului, și Daniel Morar, D.N.A., Cluj—București?

Neluțu este un tânăr, elev la un liceu minier din Valea Jiului, care provine dintr-o familie cu 7 copii. Mama sa este bolnavă și nu poate munci. Singurul salariu în familie îl aduce tatăl, care lucrează la mina Lupeni, pentru 10 milioane.

Neluțu este un tânăr tenace, care are de înfruntat răutățile unor copii de vârsta lui. Din cauza defectului de vorbire al lui Neluțu, el formulează cuvintele mai greu și este nevoie să ai răbdare să-l asculți. Așadar, din cauza acestei lentori în exprimare, unii colegi ai lui Neluțu îl marginalizează pe considerente strict subiective și-i spun că nu este bun de nimic.

La vârsta sa, se luptă să demonstreze contrariul. Nu cu pumnii, ci cu mintea și cu sufletul. Neluțu pictează, iar sâmbătă am fost prezentă la prima sa expoziție personală, la Lupeni. Este voluntar în trei O.N.G.-uri și scrie la „Suplimentul pentru tineret” al unui ziar din Valea Jiului.

În primul număr al suplimentului, Neluțu Trifan mărturisea că mult timp a crezut și el ce i se spunea de către colegii mai

puțin înțelegători, anume că este un om care nu este bun la nimic, dar că a încercat să depășească acest moment și să arate că nu este așa.

În același articol, menționa că activitatea de voluntariat, faptul că ajută oameni, Dumnezeu, familia și pictura l-au făcut să aibă încredere în el și să-i mulțumească lui Dumnezeu că este pretutindeni alături de el.

Sâmbătă, la vernisajul expoziției lui Neluțu, au fost peste 50 de oameni. Foarte mult pentru un oraș ca Lupeniul. Vecini, profesori, colegi de voluntariat, toți m-au rugat să-l sprijin, pentru că este un copil deosebit. Faptul că mă aflam acolo a însemnat că și eu știam că Neluțu este un copil special.

Neluțu reușise să demonstreze că este bun la ceva, că nu este un om de nimic.

Daniel Morar este un domn trecut de tinerețea lui Neluțu, dar încă tânăr. Nu știu din ce familie se trage, dar știu în ce familie a intrat. De când a devenit șeful D.N.A., a intrat în familia celor care servesc, umil și cum li se cere, un personaj aflat vremelnic la putere, a intrat în familia poliției politice postdecembriste dintr-o țară europeană.

Nu știu dacă domnul Morar pictează. Dar, și dacă o face, singurele teme predilecte ale sale nu sunt păsările, fluturii și cerul albastru și senin ca sufletul lui Neluțu din Lupeni, elevul cu dificultăți de exprimare. Mai degrabă, domnul Morar îi pictează pe alții; alții care nici măcar nu-i sunt adversari politici personali, nici măcar dușmanii șefului său suprem nu sunt. Sunt simpli pioni, victime colaterale în războiul președintelui cu lumea. Culorile cu care pictează șeful poliției politice de la D.N.A. nu sunt vii, ca cele pe care le folosește Neluțu de la Lupeni pentru a exprima frumusețea sufletului său și pentru a-i convinge pe cei din jur că este un om normal. Culorile pe care le folosește domnul Morar sunt sumbre, sunt cenușii spre negru.