Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·17 octombrie 2018
Declarații politice · Trimis la votul final
Emil Marius Pașcan
Discurs
Bună dimineața!
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Distinși colegi,
Declarația mea politică se intitulează „Proiectul de țară și înspăimântătoarea noastră realitate”.
Vă spun cu maximă responsabilitate că actuala guvernare a instituționalizat incompetența și minciuna, ridicându-le la rang de politică de stat. Câtă vreme se minte zi de zi, consecvent, de la nivelul Guvernului României, iar în spațiul public, ciocoiul, lider de partid, Liviu Dragnea, este campionul cinic al gogonatelor, îi urmează exemplul cu tupeu nemărginit și cei din subordinea sa. Mint dezolant, revoltător reprezentanții instituțiilor statului, ne îmbolnăvește orbitor minciuna generalizată, îndobitocirea, ni se construiește politicianist o existență demagogică, paralelă cu realitatea.
În această cheie a degenerării morale, o ducem tot mai „bine”: au crescut salariile, cresc pensiile, crește năucitor nivelul de trai al românilor, într-o competiție paradigmatică cu alte similare creșteri – ale prețurilor la combustibili, energie și alimente –, cu sporirea inflației și tot mai nărăvașul ROBOR, cu lipsa marilor proiecte de investiții și debandada impredictibilității fiscale, economice, confruntați tot mai periculos cu nesiguranța îngrozitoare a zilei de mâine.
Spre exemplu, în județul Mureș, cel mai important obiectiv de investiții – „Amenajarea Hidroenergetică Răstolița”, o lucrare de utilitate publică de interes național, este tergiversat mincinos din 2012 încoace. Pe atunci, la încheierea mandatului meu de prefect, proiectul se afla în stadiul realizării a 90% dintre lucrări și urma să fie dat în folosință la o primă capacitate.
Ca parlamentar, întreb, de atunci, în fiecare an, Ministerul Energiei ce mai are de gând cu acest proiect investițional. În răspunsul primit anul trecut sunt informat că lucrările la baraj se găsesc într-o fază înaintată, fiind realizate în proporție de 90% – adică la fel ca în 2012 –, existând premisele punerii în funcțiune a obiectivului la nivelul minim energetic în aproximativ 18 luni.
Au uitat cei de la minister ce minciună mi-au turnat în 2016, iar de curând mi-au răspuns în esență la fel, arătând doar că termenul de finalizare a lucrărilor a crescut de la 18 la 24 de luni. În plus, m-au informat ce au reușit într-un an de zile, respectiv niște documentații cadastrale.
În acest timp, liderii PSD anunță finalizarea acestui proiect, pe la manifestările publice din județul Mureș; îndrăznește doar să-i crezi!
Avem totuși o certitudine. Pe măsură ce ne apropiem de 1 decembrie 2018, vedem inechivoc „proiectul de țară” al PSD–ALDE care a călăuzit de doi ani încoace toate energiile guvernanților. Se consacră pe zi ce trece ceea ce a început
ca un coșmar dintr-o noapte, Ordonanța 13 și anihilarea politică a justiției, desființarea separației puterilor în stat și aservirea magistraților intereselor unor infractori politici care vor să scape de condamnări, pușcărie și propriile dosare penale. Aceasta este cu adevărat o certitudine, nu e născoceală, scorneală, brașoavă, nu e niciun trombon și nici nu apare în programul de guvernare cu care s-a câștigat, evident, prin înșelăciune și dezinformare, chiar guvernarea României.