Doru Adrian Pănescu

Bună dimineața!

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Declarația mea politică de astăzi este intitulată „Unele observații despre propunerea de clasificare a universităților”. Stimați colegi,

Am citit cu interes metodologia propusă relativ recent de Ministerul Educației Naționale pentru clasificarea universităților românești. Am descoperit mai multe idei dezbătute îndelung în mediul academic: necesitatea unei clasificări care să separe universitățile în funcție de activitatea desfășurată, o bună definire a criteriilor prin care să se facă această clasificare și racordarea la clasamentele internaționale apreciate în momentul de față.

Clasificarea propusă are o serie de avantaje în acest sens. Este foarte complexă, dar tocmai din această

complexitate pot reieși ulterior date relevante de comparare a activităților din universități, pe ramuri diferite, pornind de la fiecare dintre zecile de indicatori sugerați pentru includere în clasificare. De asemenea, propune o apreciere a universităților tocmai în funcție de domeniul lor de activitate, pentru că e mult mai simplu să compari, să spunem, universitățile tehnice între ele decât să compari o asemenea universitate cu una de medicină.

Însă aș vrea să ating, pe scurt, trei elemente fundamentale, care fie lipsesc din această metodologie, fie nu sunt suficient clarificate. Profit și de interesul pe care l-a arătat noul ministru al educației, domnul profesor universitar Valentin Popa, acesta declarând la audierea în Parlament că o clasificare a universităților va fi prioritară în mandatul său.

Primul element este acela al colectării datelor de la universități. Dacă ne aducem aminte, chiar și pentru clasificarea realizată la nivelul anului 2011 de ministrul Daniel Funeriu, volumul de date necesar pentru a o putea întocmi a fost extrem de mare și au rămas multe semne de întrebare tocmai din cauza faptului că s-a utilizat metoda autoraportării. Universitățile au încărcat datele solicitate pe o platformă și, folosindu-le, ministerul a realizat clasificarea. Dar datele respective nu au mai fost verificate de minister, printr-un audit extern al unei agenții, naționale sau europene, de acreditare. Sigur, a existat vizita European University Association, dar scopul nu a fost de a verifica veridicitatea și corectitudinea datelor oferite de universități. Prin urmare, orice nouă clasificare propusă trebuie să aibă în vedere un sistem de auditare a datelor, dacă se va decide folosirea autoraportării.

A doua remarcă provine de la două paragrafe din metodologie, pe care îmi permit să le citesc acum pe scurt. Citez: „Tipul de diversitate nu urmărește să le ierarhizeze – adică universitățile – într-o ordine verticală, ca în cazul ierarhiilor, ci să le diferențieze pe orizontală, în funcție de caracteristicile-cheie.” Al doilea citat: „Nu obiectivele privind evaluarea calității și a performanței sunt cele urmărite. În cele din urmă, prezentarea rezultatelor clasificării nu poate îmbrăca forma unui clasament al universităților, ci, raportat la caracterul său multidimensional, aceasta va avea mai degrabă un format de tip rețea.”