Aurelian Mihai

Bună dimineața! Vă mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,

„De ce Marea Moschee?”.

De ceva vreme există pe tapetul mass-mediei și această problemă, a construirii unei Mari Moschei, subiect mai vechi, dar, de ceva timp, de notorietate, subiect care a apăsat, se pare, pedala de accelerație și care, într-adevăr, a intrat în mijlocul multor dezbateri publice care au loc în casa fiecărui român aproape.

Nouă, politicienilor, poate ne-ar sta bine cu un aspect așa, o înfățișare de războinici, de cruciați, care ar mușca cu poftă din semiluna islamică, nu? Și de câtă simpatie ne-am putea bucura! Cu câtă râvnă am face tot posibilul pentru a transforma în ură și a transpune frica de necunoscut a cetățenilor în voturi pe care să le contorizăm în beneficiul propriu sau de partid!

Dar trăim în secolul XXI, iar calitatea pe care o avem în Parlamentul României, demnitatea publică în reprezentarea celor care ne-au votat, imaginea țării pe care o construim cu toții – imagine pe care, atunci când un deputat se afișează și se adresează public, cum spunea Eminescu, trebuie să o aibă în vedere, pentru că un cuvânt spus greșit aduce prejudicii imense propriului stat – ne obligă să gândim de două ori înainte de a transmite mesajele noastre în fața celor care ne urmăresc cu multă atenție, propriii noștri cetățeni, buni compatrioți, de altfel, politicienii altor țări sau personalul diplomatic al altor state partenere României în angajamentele politice pe care statul nostru și le-a asumat. Așadar, se impune, întrucâtva, o trecere în revistă foarte rapidă a relației cu Imperiul Otoman de-a lungul istoriei. Și nu a relației cu Țările Române, cât mai ales a relației acestei forțe cu românii, când secol după secol, cam din secolul al XIV-lea, de la apariția lui Baiazid, Semiluna tot voia să cuprindă acest spațiu în care ne aflăm, trecând peste poporul român, greu încercat, o mie de ani de treceri ale popoarelor barbare în marea lor migrație pe continentul european. Ce relație am avut noi cu Înalta Poartă, care își trimitea armatele, care, printre alte stricăciuni, mai distrugeau câte o biserică, mai jefuiau câte o mănăstire, mai luau ceva moaște de sfinți, ceva odoare bisericești pe care nu uitau apoi să le negocieze pe bani grei, să ni le revândă, practic, într-un soi de politică perfidă, vânzând păgubitului bunuri pe care le confiscase?!

Nu putem uita nici câte pungi de galbeni au dat domnitorii români pentru ca aceste odoare bisericești și cam tot ceea ce se fura pe aici să se întoarcă înapoi. În Moldova, de exemplu, Vasile Lupu este domnitorul căruia i se datorează prezența moaștelor Sfintei Parascheva la Iași.

Despre mazilirea lui Brâncoveanu, domnitorului Brâncoveanu, a celor patru fii și a sfetnicului Ianache, ce putem spune?

Totuși trebuie să amintim un singur lucru... și o să termin. Cu toate aceste chestiuni, cetățenii turci, cetățenii români de etnie turcă trăiesc astăzi în România și trăiesc bine. Eu cred că timpul Marii Moschei încă nu a venit în România, iar problema este una mult, mult prea sensibilă pentru a o duce mai departe. Nu știu dacă acesta este un interes de care trebuie să ținem cont și o prioritate, mai ales că sunt foarte multe biserici încă neconstruite în diaspora, și pentru români, pentru care statul și-a luat angajamentul, cu ani în urmă, și nu s-a ținut de cuvânt.