Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·14 septembrie 2016
Declarații politice
Ioan Ghișe
Discurs
Bună dimineața!
Vă mulțumesc, domnule vicepreședinte al Senatului. Stimați colegi,
Titlul declarației mele politice se referă la „Dilema dintre incompetență și superficialitate”.
Mi-a scris ieri Sindicatul de Învățământ Preuniversitar „Diaconul Coresi”:
„În urma sesizărilor venite din teritoriu, vă transmitem nemulțumirile care decurg din aplicarea Hotărârii Guvernului nr. 582 din 10 august 2016.
1. La cluburile sportive școlare cu personalitate juridică cu un număr de grupe mai mic decât 30, conform grilelor din hotărârea de guvern menționată, nu se poate norma funcția de director. Funcția de director la cluburile sportive, respectiv conducător al instituției, oferă, conform Legii finanțelor publice, calitatea de ordonator de credite, fiind singura persoană autorizată să preia responsabilitățile, inclusiv cele de natură financiar-contabilă. Cluburile sportive școlare cu un număr de grupe mai mic de 30, neavând director, nu pot achita salariile aferente lunii august, cu data plății în luna septembrie 2016.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.