Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·3 decembrie 2014
other
Ionel Palăr
Aprobarea completării ordinii de zi
Discurs
Bună dimineața! Vă mulțumesc frumos.
Stimați colegi,
Vin aici, în fața dumneavoastră, la doar câteva zile după o mare sărbătoare națională, o sărbătoare la care trag nădejde că ați participat cu toții, mai ales acum, după ce România, în urma alegerii domnului Klaus Iohannis, a început să primească din ce în ce mai multe semnale pozitive din partea partenerilor internaționali.
1 Decembrie este o zi specială pentru România, este Ziua Națională a României, este ziua simbolică în care se cuvine să reflectăm asupra idealului de unitate națională.
În 1918, Marea Unire a avut o expresie teritorială și instituțională, a însemnat desăvârșirea statului național, ca act de voință al națiunii române.
La 1 Decembrie 1918, Marea Adunare Națională de la Alba Iulia a hotărât Unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu Regatul român. Unitatea națională reprezintă pentru noi un adevărat proiect, un țel pe care sperăm să îl realizăm cât mai curând.
Deși unii dintre dumneavoastră ați ales să vă folosiți de acest slogan în campania electorală care s-a încheiat recent, doresc să vă reîmprospătez memoria cu câteva elemente care ar trebui să vă trezească din starea de visare în care vă aflați și să vă aducă rapid cu picioarele pe pământ, pe acel pământ românesc pe care îl lăudați doar atunci când aveți interes și de care fugiți când alegeți să vă faceți concediile în străinătate.
Este de-a dreptul rușinos ca atât dumneavoastră, dragi colegi social-democrați, cât și președintele vostru, Victor Ponta, să vă folosiți de România, de simbolul Unirii, și cu prima ocazie care se ivește să spuneți, fără să gândiți, că a fost campanie, că a trecut și că acum începeți să realizați ce se petrece în jurul vostru. Până acum ce ați făcut?
Dacă nu știți, vă spun eu: ați dormit și v-ați bătut joc de românii care v-au trimis în aceste bănci să îi reprezentați, să îi apărați, v-ați lăsat purtați de mirajul puterii și ați uitat care este rostul dumneavoastră aici.
Românii s-au săturat să vadă în scaunele din Parlament oameni dormind! Românii au ieșit în stradă să susțină dreptul la vot al conaționalilor lor aflați peste hotare. Românii și România s-au trezit. Voi când aveți de gând să faceți acest lucru? Românii au ales să schimbe ceva, au ales un nou președinte, un președinte care le seamănă, un președinte care le este fidel, este altfel, un președinte care să nu îi mintă, să nu le promită marea cu sarea, un președinte care le-a spus din capul locului că lucrurile nu se schimbă peste noapte, că toate au nevoie de timp pentru a fi implementate.
Românii au înțeles ce înseamnă cu adevărat să fii mândru de țara ta, să nu le fie rușine să spună că sunt români. Prin votul diasporei de pe 16 noiembrie, precum și al românilor din Republica Moldova, s-a demonstrat că nu le este indiferent ce se întâmplă în țara lor, dându-ne o lecție de adevărat patriotism.