Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·12 martie 2018
Dezbatere proiect de lege
Remus Mihai Goțiu
Discurs
## Bună seara!
Cea de a doua întrebare este adresată Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, domnului ministru Paul Stănescu, precum și Inspectoratului de Stat în Construcții, domnului inspector general Emil Florin Albotă.
Obiectul întrebării: „Informații despre proiectul SC Hidroelectrica – SA din Parcul Național Defileul Jiului”. Stimate domnule ministru,
Stimate domnule inspector general,
Având în vedere răspunsul Inspectoratului Regional în Construcții Sud-Vest Oltenia nr. 6.094 din 20 februarie 2018, prin care am fost informat că lucrările de construcții în cadrul proiectului „Amenajare hidroenergetică a râului Jiu, pe sectorul Livezeni–Bumbești, din Parcul Național Defileul Jiului” au fost sistate la data de 15 decembrie 2017, iar stadiile fizice ale obiectivelor amenajării au fost inventariate de beneficiarul investiției, SC Hidroelectrica – SA București, la data de 14 decembrie 2017, vă solicit să-mi puneți la dispoziție următoarele informații:
1. Există un act bazat pe propriile verificări prin care Inspectoratul Regional în Construcții Sud-Vest Oltenia atestă inventarul făcut de Hidroelectrica în 14 decembrie 2017? Dacă răspunsul este afirmativ, vă rog să mi-l puneți la dispoziție.
2. Întrucât în răspunsul primit se menționează că, ulterior datei de 14 decembrie 2017, o comisie formată din reprezentanți ai investitorului, proiectantului și executantului a continuat inventarierea în detaliu a stadiilor lucrărilor, vă rog să-mi transmiteți rezultatele acestei inventarieri.
Și 3, conform unui răspuns transmis presei, Hidroelectrica susține că a solicitat autorizație de construire pentru punerea în siguranță a construcțiilor deja executate. Vă solicit să-mi transmiteți lista completă a lucrărilor pentru care s-a cerut autorizație, termenul de execuție și, după eliberare, o copie a acestui document.
Vă rog să-mi transmiteți răspunsul la întrebările de mai sus în scris.
Mihai Goțiu, senator USR de Cluj.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.