Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·24 noiembrie 2014
Informare · respins
Ioan Oltean
Discurs
Bună seara, doamnelor și domnilor deputați!
Dați-mi voie să deschid ședința consacrată astăzi, 24 noiembrie, răspunsurilor orale la întrebările adresate de către dumneavoastră membrilor Guvernului, prima parte, și, partea a doua, ședința consacrată prezentării pe scurt a interpelărilor deputaților adresate membrilor Guvernului.
Avem o întrebare pe care domnul deputat Vlădoiu Aurel, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat..., adresată ministrului delegat pentru ape, păduri și piscicultură, referitoare la stoparea tăierilor ilegale de arbori.
Înțeleg că îl avem prezent aici pe domnul Cătălin Diaconescu, secretar de stat, însă domnul deputat Vlădoiu Aurel nu este prezent în sală.
Domnule ministru,
O să vă rog să-i comunicați în scris răspunsul la întrebare și considerăm că prin aceasta v-ați achitat de obligația de a-i răspunde domnului deputat Aurel Vlădoiu.
Domnul deputat are, de fapt, două întrebări adresate aceluiași ministru.
A doua întrebare este referitoare la găsirea de resurse financiare pentru regularizarea pâraielor și râurilor din județul Vâlcea.
Domnule ministru, valabil același lucru și pentru a doua întrebare.
Mulțumesc pentru prezență.
Seară bună, domnule ministru!
Domnul deputat Romeo Rădulescu, din partea Grupului parlamentar al PC–PLR, a adresat ministrului muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice o întrebare referitoare la promovarea unui amendament la Legea nr. 263/2010.
Din partea ministerului s-a primit o solicitare de amânare a răspunsului și apreciem că sunt întemeiate motivele. Rugăm însă, la următoarea ședință, ministerul să vină cu răspunsul la această întrebare.
Tot domnul deputat Rădulescu Romeo, din partea aceluiași grup parlamentar, a adresat o întrebare, de data aceasta Ministerului Economiei, referitoare la promovarea unui amendament la Legea nr. 213/1998 printr-o ordonanță de urgență.
Și Ministerul Economiei a solicitat amânarea prezentării răspunsului. Sperăm să o facă la prima ședință.
Am încheiat lista răspunsurilor pe care membrii Guvernului au fost planificați a le acorda în seara aceasta celor ce au depus și au fost planificați pentru această seară să li se răspundă, în speță colegii noștri deputați.
Am aici lista cu parlamentarii care vor să adreseze sau să prezinte pe scurt interpelările lor adresate membrilor Guvernului.
Domnul deputat Vasile Daniel Suciu? Nu este prezent.
Are două interpelări depuse în scris.
Domnul deputat Alexandru Nazare, 3 interpelări depuse în scris.
Domnul deputat Tudor Ciuhodaru, o interpelare depusă în scris.
Domnul deputat Viorel Blăjuț, o interpelare depusă în scris.
PAUZĂ Domnul deputat Aurelian Mihai, asemenea, o interpelare...