Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·27 februarie 2017
other
Mircea Vasile Cazan
Discurs
Bună seara, domnule președinte!
Dragi colegi,
Voi avea două întrebări scurte. Prima, adresată doamnei Sevil Shhaideh, viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale, administrației publice și fondurilor europene.
Obiectul întrebării: „Termen reabilitare așezământ cultural din orașul Avrig, județul Sibiu”.
Stimată doamnă viceprim-ministru,
Vă întreb care este stadiul proiectului depus de către reprezentanții Primăriei Orașului Avrig din județul Sibiu la Compania Națională de Investiții în luna decembrie 2016, referitor la „reabilitarea, modernizarea infrastructurii culturale și dotarea așezământului cultural” din această localitate.
Vă menționez faptul că, de 10 ani, sala de spectacole a Casei de Cultură a Orașului Avrig este nefuncțională, improprie organizării și găzduirii evenimentelor, degradarea imobilului fiind accentuată de trecerea timpului și de întreținerea necorespunzătoare.
Anul trecut, Consiliul Local al Orașului Avrig a adoptat o hotărâre prin care a aprobat documentarea tehnicoeconomică, faza Documentație de avizare a lucrărilor de investiții, pentru obiectivul de investiții „Consolidare clădire existentă, extindere, amenajări interioare la Casa de Cultură Avrig”. Conform indicatorilor tehnico-economici aprobați, valoarea totală a investiției ce urmează a fi efectuată este de aproximativ 575 de mii de euro. Durata de desfășurare a investiției este de 21 de luni.
Documentația aprobată de Consiliul Local al Orașului Avrig a fost trimisă Companiei Naționale de Investiții, în vederea alocării sumelor necesare derulării investiției și parcurgerii celorlalte etape ale implementării acesteia.
Vă solicit răspuns în scris.
Cu stimă, senator PNL de Sibiu, Mircea Cazan.
Anexat, vă trimit și celelalte documente prin care a fost trimisă la CNI.
A doua întrebare, adresată domnului Augustin Jianu, ministrul comunicațiilor și societății informaționale.
Obiectul întrebării: „Programul național de înființare a parcurilor tehnologice”.
Stimate domnule ministru,
Una dintre măsurile propuse de Guvern în ceea ce privește politica în domeniul comunicațiilor este creșterea valorii adăugate de către sectorul tehnologiei informației și comunicații.
În vederea îndeplinirii acestei măsuri, Guvernul va susține derularea unui program național de înființare de parcuri tehnologice prin parteneriate extinse între Guvern, autorități publice locale, universități tehnice și companii private.
În acest context, ținând cont de poziția geografică și de potențialul de dezvoltare al județului Sibiu, vă întreb, domnule ministru, dacă aveți în vedere includerea județului Sibiu în acest program național.
Solicit răspuns în scris.
Cu stimă, Mircea Cazan, senator PNL de Sibiu. Mulțumesc.