Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·25 iunie 2018
other · respins
Eleonora Carmen Hărău
Discurs
Vă mulțumesc foarte mult.
Am următoarele întrebări: una dintre ele este adresată domnului ministru al agriculturii, domnului Petre Daea, și este generată de îngrijorările privind dezangajarea unor fonduri europene nerambursabile.
Îi cer explicații domnului ministru și rog secretariatul să înainteze și să înregistreze în evidența noastră întrebarea, așa cum ea a fost formulată.
Iar a doua întrebare pe care o am de pus astăzi îl privește pe domnul ministru al educației naționale, domnul Valentin Popa, și are drept subiect: „Precizări cu privire la respectarea deciziei Curții Constituționale privind înființarea Societății «Editura Didactică și Pedagogică»”, pentru că se pare că, deși clamează insistent respectarea hotărârilor/deciziilor Curții Constituționale, în problema Societății „Editura Didactică și Pedagogică” Ministerul Educației și Învățământului nu respectă..., nu o respectă, nu o aplică.
De asemenea, rog secretariatul să preia în evidență și să adreseze, așa cum a fost formulată în scris, întrebarea. Vă mulțumesc.
Solicit răspuns în scris, conform regulamentului.
Senator PNL de Hunedoara, Eleonora Carmen Hărău.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.