Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·13 noiembrie 2017
Dezbatere proiect de lege · respins
Emilia Arcan
Dezbaterea și adoptarea Proiectului de lege privind cooperarea
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Bună seara, distinși colegi!
Interpelarea mea este adresată domnului Felix Stroe, ministrul transporturilor.
Obiectul interpelării: „Când se va circula cu acceleratul de la București la Piatra Neamț în condiții normale?”. Domnule ministru,
În alte vremuri, respectiv până în anul 1989, trenul accelerat din București spre Moldova trecea și pe la Piatra Neamț. În prezent, acesta ne ocolește, mai exact, cetățenii din zonă pot circula cu acceleratul interregio până la Bacău și de acolo sunt nevoiți să ia un tren personal, circulând cu 40 de kilometri pe oră, care, în final, ajunge în două ore de la Bacău la Piatra Neamț.
Am rugămintea să analizați posibilitatea ca trenurile interregio (cu circulație mai rapidă) să ajungă și la Piatra Neamț și să dispuneți, domnule ministru, măsuri care să satisfacă această problemă stringentă a locuitorilor nemțeni, de a circula la standardele timpului în care ne aflăm astăzi.
Cu speranța că avem înțelegere la această doleanță extrem de stringentă a cetățenilor din Neamț, aștept răspunsul dumneavoastră în scris la Senatul României și vă mulțumesc.
Sunt Emilia Arcan, senator PSD de Neamț, Circumscripția electorală nr. 29.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.