Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·19 martie 2018
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Liliana Sbîrnea
Discurs
## Bună seara!
Mulțumesc frumos, domnule președinte de ședință. Întrebarea mea este adresată domnului ministru al afacerilor externe, domnului Teodor Viorel Meleșcanu.
Obiectul întrebării: „Impactul financiar al deschiderii Sezonului România–Franța”.
Stimate domnule ministru,
Vizita președintelui francez, Emmanuel Macron, în august 2017 în România a marcat revigorarea unui parteneriat istoric pe care țara noastră îl are cu Franța și a unei prietenii de 200 de ani pe care o avem cu țara „cocoșului galic”, începând chiar cu „secolul luminilor” și cu influența pe care acesta l-a avut asupra literaturii și culturii noastre și continuând cu susținerea de care ne bucurăm astăzi din partea Franței în Uniunea Europeană și NATO.
Domnule ministru,
În continuarea acestei bune tradiții și a relației speciale cu Franța, care este al treilea partener comercial și al patrulea investitor în economia românească, în data de 16 martie 2018 ați semnat, împreună cu președintele Institutului Francez, domnul Pierre Buhler, procesul-verbal al celui de-al treilea Comitet Mixt de Organizare a Sezonului România–Franța.
De asemenea, este deja cunoscut faptul că Sezonul România–Franța va debuta în Franța într-un moment istoric extrem de important pentru țara noastră – Centenarul Marii Uniri, și va continua și în anul 2019 în ambele țări, inclusiv în perioada exercitării de către România a președinției Consiliului Uniunii Europene.
În acest context, vă întreb, domnule ministru, dacă aceste proiecte comune implică cheltuieli suplimentare bugetare pentru ministerele implicate și în ce măsură vor influența acestea diplomația publică, economică și culturală? De asemenea, în ce măsură apreciați că va fi stimulat și implicat mediul de afaceri în dezvoltarea de proiecte comune pe termen lung între cele două țări și care estimați că va fi ponderea acestei participări?
Solicit răspuns în scris.
Cu aleasă considerație, senator Liliana Sbîrnea, Circumscripția electorală nr. 10 Buzău.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.