Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·5 februarie 2018
Dezbatere proiect de lege · respins
Remus Mihai Goțiu
Discurs
Bună seara!
Stimate colege, Stimați colegi,
Domnule președinte de ședință,
Interpelarea din această seară, adresată prim-ministrului, are ca obiect „Aplicarea facultativă a hotărârilor judecătorești definitive în Parcul Național Defileul Jiului”.
Stimată doamnă prim-ministru,
Începând cu luna mai a anului trecut am adresat mai multe întrebări și interpelări premierului României, precum și miniștrilor mediului, respectiv apelor și pădurilor, pentru a clarifica aspecte referitoare la legalitatea proiectului hidroenergetic care afectează râul Jiu, afluenții acestuia și Parcul Național Defileul Jiului.
În urma acestor demersuri, am fost anunțat oficial că fostul premier Mihai Tudose ar fi trimis, în luna august, Corpul de control al Guvernului în zonă, pentru a verifica cele semnalate.
Între timp, instanțele de judecată au confirmat că lucrările la proiectul hidroenergetic continuă cu� sau continuau cu încălcarea legilor României. La sfârșitul lunii octombrie 2017, Curtea de Apel a dat câștig de cauză definitiv Gărzii de Mediu într-un proces cu Hidroelectrica, titularul proiectului, și, cel mai recent, pe 14 decembrie 2017, Curtea de Apel București a anulat două autorizații de construire în baza cărora se desfășurau lucrările care afectează Parcul Național Defileul Jiului. Deciziile instanței nu lasă loc de interpretare, continuarea lucrărilor fără autorizații de construire fiind de neimaginat într-un stat de drept.
Cu toate acestea, presa locală și națională a relatat faptul că la Târgu Jiu reprezentanți ai autorităților locale, parlamentari și reprezentanți ai Hidroelectrica s-au întâlnit pentru a discuta despre modul în care lucrările la proiect ar putea continua, și nicidecum despre modul în care hotărârile judecătorești definitive urmează să fie puse în aplicare.
## Stimată doamnă prim-ministru,
Vă solicit pe această cale să luați toate măsurile necesare pentru ca hotărârile judecătorești definitive legate de proiectul în discuție să fie respectate! Vă rog să-mi comunicați măsurile pe care le-ați luat în scris.
De asemenea, ținând cont că a trecut aproape jumătate de an de când predecesorul dumneavoastră a anunțat că a trimis corpul de control în zonă, vă rog să-mi comunicați, tot în scris, rezultatele anchetei și măsurile luate.
Îmi exprim speranța că acțiunile pe care le veți întreprinde în acest caz vor viza identificarea responsabililor pentru situația creată, tragerea lor la răspundere și recuperarea prejudiciului creat, și nu eludarea hotărârilor judecătorești definitive.
Mihai Goțiu, senator USR de Cluj.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.