Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·26 aprilie 2017
procedural · retrimis
Lucian Romașcanu
Discurs
Bună ziua, din nou!
Doar un mic răspuns pentru declarațiile de mai devreme. Nu este o execuție politică, este singura modalitate legală prin care se pot destitui președintele-director general și consiliul de administrație.
Și, doamnă Turcan, dacă dumneavoastră considerați, în lumina tuturor celor enunțate mai devreme, că cineva care are incompatibilități dovedite, care are dosar penal, care a produs..., în urma controlului Curții de Conturi s-a dovedit că a produs prejudicii de peste 550.000 de euro Radioului, cu un consiliu de administrație în care 4 membri ai consiliului sunt urmăriți penal, atunci înseamnă că nu sunteți consecventă – de ce v-am pronunțat numele... nu știu... –, înseamnă că nu sunteți consecventă cu ceea ce ați enunțat mai devreme.
Deci, repet, singurul mod în care pot fi demiși acest consiliu de administrație și un președinte este prin analizarea raportului și raportul are foarte mari carențe.
Legat de separarea celor două funcții, există o lege în dezbatere, la Comisia pentru cultură și media a Senatului, pentru separarea celor două funcții. Este o lege inițiată de Partidul Social Democrat și probabil că, în maximum două săptămâni, o vom avea la vot final.
Legat de solicitarea domnului președinte de ședință, rog colegii de la Comisiile pentru cultură ale Camerei și Senatului să ne întâlnim în sala Biroului permanent de aici, de afară, pentru a desemna și audia propunerea pentru poziția de director general interimar.
Este cea mai bună soluție în acest moment. A nu face acest lucru ar crea prejudicii mai mari Societății Române de Radio.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.