Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·22 octombrie 2013
Declarații politice
Petru Alexandru Frătean
Discurs
Bună ziua! Domnule președinte, Stimați colegi,
Declarația mea politică de astăzi se intitulează „La mulți ani Armatei Române!”.
Peste câteva zile, în 25 octombrie, aniversăm Ziua Armatei Române. Mă simt dator să-mi exprim câteva gânduri cu acest prilej, în contextul în care profesia și activitatea mea, în cea mai mare parte, atât în perioada în care am lucrat ca inginer de aeronave, cât și ulterior, în calitate de coordonator al Programului de restructurare a industriei de armament din România și de director al Direcției generale pentru producția de apărare, sunt legate de activitatea Armatei Române.
Ziua Armatei este un moment cu valoare de simbol, o zi importantă pentru toți cei care îmbracă haina militară, dar și pentru întregul popor român, un bun prilej de a sublinia rolul de instituție fundamentală a statului, pe care Armata l-a avut și continuă să-l aibă.
În toate marile momente de împlinire a statului român și de realizare a dezideratelor istorice, fie că vorbim despre câștigarea independenței de stat, despre realizarea Marii Uniri, despre Primul Război Mondial sau despre recâștigarea Ardealului de Nord în urma celui de Al Doilea Război Mondial, armata s-a implicat, le-a susținut și a avut o contribuție directă, plătind chiar cu prețul vieții.
Mă gândesc cu recunoștință și respect la toți cei care s-au jertfit pentru independența, suveranitatea și integritatea României, punând mai presus de viața lor cauza națiunii române, și au făcut posibil viitorul nostru. Militarii români de astăzi duc, peste timp, tradiția devotamentului înaintașilor și continuă să scrie istoria României.
În prezent, Armata Română, trecută prin multiple transformări, din nevoia de a se adapta noului context geostrategic, rămâne, datorită competenței și profesionalismului, un pilon al stabilității și echilibrului societății românești, una dintre instituțiile cu cea mai mare credibilitate în rândul românilor, un veritabil ambasador care
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.