Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·29 octombrie 2013
Declarații politice · adoptat tacit
Petru Alexandru Frătean
Declarații politice și intervenții ale senatorilor:
Discurs
Bună ziua!
Domnule președinte, Stimați colegi,
Declarația mea politică de astăzi începe cu un motto: „O putere centrală, oricât de luminată și savantă ar fi, nu poate să cuprindă toate detaliile vieții unui popor.” (Alexis de Tocqueville)
Sub auspiciile acestui motto, consider că este necesar să punctez câteva idei referitoare la una dintre temele de interes de pe agenda publică a societății românești, cu impact asupra modului și modelului de dezvoltare a României pe termen lung: tema descentralizării.
În România europeană a anului 2013, avem nevoie să facem acea reformă administrativă care să corespundă realităților economico-sociale actuale și să aducă
administrația mai aproape de cetățean, câtă vreme sistemul administrativ de până acum și-a dovedit ineficiența.
Descentralizarea este cea mai importantă parte a procesului de reformă administrativă, iar pentru prima dată după 1989, perioadă în care mai mult s-a vorbit decât s-a făcut, Guvernul Victor Ponta, prin consultări democratice cu toate forțele politice deschise unui dialog constructiv, cu administrația locală și cu societatea civilă, își asumă responsabilitatea de a pune în practică acest proces complex și uneori dificil, însă esențial.
Descentralizarea consolidează rolul autorităților locale în procesul de luare a deciziilor, prin transferul de competențe de la nivel central către nivelul local și regional. Însă putem vorbi despre succesul unei descentralizări coerente doar atunci când transferul de competențe este acompaniat de o alocare de mijloace financiare corespunzătoare și suficiente, iar aceasta este ideea fundamentală a proiectului descentralizării de astăzi. Subliniez acest aspect deoarece am asistat de multe ori la o mimare a descentralizării, făcută cu jumătate de măsură: transfer de responsabilitate fără suport financiar.
Administrațiile locale funcționale și descentralizarea eficientă trebuie să se bazeze pe principiile subsidiarității, proporționalității și guvernanței pe mai multe niveluri. Structurile administrative descentralizate generează avantaje esențiale: competențele sunt localizate la nivelul la care pot fi puse cel mai bine în practică, unde necesitățile și dorințele cetățenilor pot fi apreciate mai corect, iar aceștia pot participa la elaborarea politicilor și strategiilor locale, se poate face o politică economică și de investiții mai eficientă.
Apropierea de cetățeni reprezintă valoarea adăugată a democrației locale, întrucât buna guvernanță și transparența conferă structurilor locale un plus de legitimitate, responsabilitate și responsabilizare, sporind încrederea în aceasta.
Nivelul descentralizat de execuție are un rol important și în procesul de identificare a cetățenilor cu comunele, orașele și regiunile lor, ca o contrapondere la internaționalizare și globalizare, la pierderea identității locale. Însă mă declar total împotrivă ca tema descentralizării să fie folosită drept context pentru a alimenta revendicări de autonomie teritorială și cu atât mai puțin pe criterii etnice.