Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·4 aprilie 2017
Declarații politice · respins
Maricela Cobuz
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
Bună ziua!
Domnule președinte,
Stimați colegi,
Declarația mea politică se referă la „Ziua mondială a sănătății. Să luptăm împotriva depresiei!”.
În anul 1948, Organizația Națiunilor Unite a implementat Ziua mondială a sănătății, zi care se sărbătorește în fiecare an pe data de 7 aprilie. Timp de 69 de ani, Ziua mondială a sănătății a avut câte o temă de dezbatere, iar anul acesta depresia a devenit subiectul.
Starea de sănătate face parte din condiția umană și se impune în toate aspectele existenței individuale, precum și în relațiile de grup sau societate. Riscurile și deficiențele care perturbă această condiție pot avea consecințe pasagere sau durabile și fac parte dintr-un sistem relațional asupra căruia efortul cunoașterii și acțiunii umane se proiectează pentru a-și promova valoarea propriei existențe, ca expresie a cunoașterii de sine.
Astăzi, studiul tulburărilor afective reprezintă o problemă multidisciplinară, de o considerabilă amploare. Aproximativ 15-20% din populația generală prezintă, pe parcursul existenței, o dată sau de mai multe ori, mai multe episoade depresive care, nediagnosticate și netratate la timp și eficient, aduc mari suferințe bolnavilor și aparținătorilor.
Riscul suicidului este mare în depresii și aproximativ 10-15% dintre depresivi mor prin autoliză. Studii recente de epidemiologie evidențiază că în ultimele decenii prevalența depresiilor se află într-o continuă creștere, ajungând să afecteze 3-5% din populația globului. Astfel, putem spune că, dacă o mare parte din deceniile secolului nostru au fost etichetate ca decenii ale anxietății, ultimele decenii sunt deceniile depresiei.
Alunecarea spre depresie este favorizată în condițiile contemporaneității, caracterizate prin ritmul alert al vieții, dinamica uluitoare în toate domeniile, grevate însă de aspectele negative ale civilizației.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.