Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·29 aprilie 2015
Informare · Trimis la votul final
Maria Andreea Paul
Discurs
Bună ziua, domnule președinte! Stimați colegi,
Este o inițiativă mai mult decât fericită de stimulare a capitalului privat de risc pentru investițiile noi și mici.
Stimulentele fiscale pe care le propunem vizează scutirea de impozit fie pe profit, fie pe dividende, în cazul în care se acordă un împrumut de minimum 5.000 de euro, împrumut individual pentru minimum trei ani, dar – atenție foarte mare! – fără dobândă și obligatoriu prin transfer bancar. La fel, dacă se contribuie ca parte socială într-o întreprindere mică nouă, în cazul în care revânzarea acelor titluri, acelor părți sociale, are loc peste o perioadă de trei ani.
Însă, atenție foarte mare, capitaluri private de risc există și acum. Fondurile sunt abundente pe piață. Avem nevoie de mult mai mult decât s-a întâmplat în acest proiect de lege.
Primul argument care îmi stă suport la această afirmație ține de impactul pe care se bazează, și anume crearea a 60 de _business angels_ de întreprinderi mici – 60 doar în anul 2015, 70 în 2016, 86 în 2017 și puțin peste 100 în 2018.
Deci capacitatea de creare de locuri de muncă prin fonduri private de risc există, dar cadrul pe care se bazează acest proiect de lege este extrem de restrâns.
Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal susține acest proiect de lege. Va vota în favoarea sa și vă reamintesc că el completează o inițiativă a Guvernului anterior, de creare de microîntreprinderi, de start-up-uri în rândul tinerilor. S-a numit Programul dedicat tinerilor debutanți în afaceri. L-am introdus în anul 2011. A fost o inițiativă a mea personală, susținută de Guvernul Boc, și care a generat peste 13 mii de noi locuri de muncă.
Imaginați-vă acum o piață cu 13 mii de tineri care și-au găsit un loc de muncă prin Programul dedicat tinerilor debutanți în afaceri.
Profit de oportunitatea acestui nou proiect de lege pentru a vă rechema la modificarea modificării pe care ați făcut-o, și anume aceea de a elimina criteriul dedicat tinerilor până în 35 de ani care nu au mai avut niciodată afaceri. A fost deschis către toți, adică s-a deschis către cei care se pricep ceva mai bine la absorbția banilor publici – de minimum 10 mii de euro, dar nu mai mult de jumătate din valoarea proiectului inițial de investiții.
Deci haideți să dăm tinerilor ceea ce merită, și anume oportunitatea de a-și deschide propria afacere atunci când au un plan de business fezabil.
Vă mulțumesc foarte mult.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.