Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·27 noiembrie 2019
other · adoptat
Remus Mihai Goțiu
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
## Bună ziua!
Într-adevăr, e locul în care trebuie să dezbatem aceste lucruri, indiferent cât am vorbi. Pentru că, din punctul meu de vedere, de asemenea, este o adevărată ipocrizie să afirmăm că s-a întărit cadrul instituțional, când avem niște date pe care Ministerul Apelor și Pădurilor* a încercat să le facă cât mai puțin cunoscute, chiar să le blocheze a ajunge în spațiul public, de la inventarul forestier național, care ne arată că în anul 2015, raportat la anul 2014, la 2 metri cubi tăiați, volum de masă lemnoasă tăiat, cu acte, nu neapărat legal sau ilegal, că asta este o altă discuție, mai era și mai dispărea din pădurile României încă un metru cub...
Datele de anul trecut, care au fost făcute publice de către presă și în cele din urmă recunoscute și de către actualul ministru al apelor și pădurilor, arată că această întărire a capacității instituționale a dus la un procent de 1 la 1. Adică la chiar mai mult de 1 la 1, adică la un metru cub de lemn tăiat cu acte avem un metru cub care părăsește pădurile României dincolo de cadrul legal.*
Astea sunt fapte, iar domnul ministru, fost ministru, care susține această declarație, acest _statement_ , că am întărit capacitatea instituțională, este cel care a semnat, în noiembrie 2018, un ordin de ministru prin care gărzile forestiere au fost lăsate fără atribuțiile... una dintre atribuțiile lor principale: aceea de a putea solicita retragerea atestatului de valorificare a lemnului