Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 februarie 2011
Informare · Trimis la votul final
Costică Canacheu
Discurs
## Bună ziua!
## Mulțumesc, doamnă președinte.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare crearea posibilității ca persoanele private de libertate, aflate în stare de reținere, arest sau detenție, la instituțiile din afara sistemului penitenciarelor, să poată fi hrănite de către unitățile penitenciare.
Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. La dezbatere au participat, conform prevederilor art. 54 și 55 din Regulamentul Camerei Deputaților, doamna Ioana Șerban și domnul Marius Corâțu, reprezentanți ai Ministerului Justiției și, respectiv, Administrației Naționale a Penitenciarelor.
Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în ședința din 25 octombrie 2010. În urma dezbaterii, în ședința din 24 noiembrie 2010, cu unanimitate de voturi pentru, comisia propune plenului Camerei Deputaților adoptarea acestui proiect de lege, cu următoarele amendamente.
Este în procedură obișnuită. Avem amendamentele.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.