Liliana Sbîrnea

Bună ziua!

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Declarația mea politică are obiectul „Problematica numelui de familie în recunoașterea cetățeniei române a copilului minor”.

## Stimați colegi,

Dintotdeauna am crezut în valorile exprimate în Constituția României. Le-am apreciat și le-am apărat. De la consacrarea definiției statului român drept stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil, trecând prin consfințirea modului în care ți se apără dreptul la păstrarea cetățeniei române dobândite prin naștere și ajungând la garantarea și ocrotirea proprietății private, cred că toate punctele cardinale ale ființei noastre naționale sunt prinse într-o colecție de drepturi, libertăți și îndatoriri în legea fundamentală. Cu atât mai mult mi se pare uneori de neînțeles modul labirintic în care sunt aplicate principiile derogatorii de la aceste drepturi fundamentale prin legi speciale și norme metodologice de aplicare a lor.

Spre exemplu, modul în care numele persoanei, în loc să fie subiect de aplicare înțeleaptă a legii, devine involuntar armă cu două tăișuri pentru posesorul lui. Să vedem ce ne spune noul Cod civil despre acest subiect în art. 282: „Alegerea numelui de familie – Viitorii soți pot conveni să-și păstreze numele dinaintea căsătoriei, să ia numele oricăruia dintre ei sau numele lor reunite. De asemenea, un soț poate să își păstreze numele de dinaintea căsătoriei, iar celălalt să poarte numele lor reunite.”

Legat de acest subiect, există unul subsidiar, și anume numele copilului din căsătorie, prevăzut la art. 449: „Copilul din căsătorie ia numele de familie comun al părinților săi. Dacă părinții nu au un nume comun, copilul ia numele unuia dintre ei sau numele lor reunite. În acest caz, numele copilului se stabilește prin acordul părinților și se declară, odată cu nașterea copilului, la serviciul de stare civilă.”

Până aici, nimic de obiectat. Dar să nu uităm că există, în afara Codului civil, și legi speciale, care, în loc să vină în sprijinul cetățeanului, prin modul prea laborios în care au fost elaborate normele de aplicare a lor, devin, uneori, din păcate, reale piedici în calea recunoașterii unor drepturi. Nu au fost create cu rea-credință, doar că revizuirea lor, conform noilor provocări ale lumii moderne și dinamizării mișcărilor transfrontaliere, bazate pe fenomenul migraționist al forței de muncă, ar trebui să fie iminentă.

Sunt situații în care foaia de parcurs a stării civile a unei persoane scapă logicii legilor speciale. Cam în același mod în care se spune despre romanele lui Balzac, de exemplu, că fac concurență stării civile, dar nu sunt identice cu aceasta. În sensul că, de-a lungul unei vieți, pot exista mai multe căsătorii și divorțuri în evoluția stării civile a cetățenilor. Nimeni nu dorește modificări ale stării civile de mai multe ori în viața personală, dar uneori ele sunt inerente, iar rotativa menționării acestora în registrele noastre românești de stare civilă provoacă adevărate drame ale neputinței și ale frustrării prin aplicarea fără excepție a literei legii.