Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·25 mai 2009
Informare · Trimis la votul final
Costică Canacheu
Discurs
Bună ziua!
Mulțumesc, domnule președinte.
În conformitate cu prevederile art. 95 și 115 din Regulamentul Camerei Deputaților, comisiile — Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, Comisia pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale și Comisia pentru politică externă — au fost sesizate pentru dezbaterea pe fond și întocmirea raportului la Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 207/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate.
Potrivit art. 75 din Constituția României, republicată, și art. 92 alin. (9) punctul 2 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările ulterioare, Camera Deputaților este Cameră decizională.
Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în ședința din 16 mai.
Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul de lege. Comisia pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic a avizat favorabil acest proiect de lege.
Comisia juridică, de disciplină și imunități a avizat negativ proiectul de lege.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Legii nr. 248, așa cum am spus, privind libera circulație a cetățenilor români în străinătate și are ca scop punerea în aplicarea a dispoziției Regulamentului Comisiei Europene nr. 2252/2004 privind standardele pentru elementele de securitate și elementele biometrice integrate în pașapoarte și documente de călătorie emise de statele membre.
La ședința la care s-a dezbătut acest proiect de lege au participat, în calitate de invitați, reprezentanți din partea MAE, doamna secretar de stat Natalia Intotero, domnul secretar de stat Cosmin Dumitrescu, de la Ministerul Administrației și Internelor, domnul Radu Stancu, secretar de stat, domnul Cătălin Pătru, director cabinet, secretar de stat, de la Autoritatea Națională pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal, doamna Elena Ciocan, director, doamna Elena Beizadea, consilier juridic, iar din partea Departamentului pentru Afaceri Europene din cadrul Guvernului, domnul Andrei Popescu.
La ședința din 12 mai anul curent, din partea Comisiei pentru politică externă au fost prezenți 20 de deputați, din partea Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională au fost prezenți 21 de deputați, iar din partea Comisiei pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale au fost prezenți 9 deputați.
Prin obiectul de reglementare și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice.
În urma dezbaterilor și-au exprimat votul 19 deputați pentru, 4 deputați împotrivă și două abțineri.
În consecință, cele trei comisii au hotărât adoptarea proiectului de lege cu amendamentele admise și respinse, redate în anexele la prezentul raport.