Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·5 iunie 2013
other · respins
Raluca Surdu
Aprobarea suplimentării ordinii de zi
Discurs
## Bună ziua!
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
În ședința plenului Camerei Deputaților din 15 aprilie 2013, în conformitate cu prevederile art. 70 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările ulterioare, s-a hotărât retrimiterea Proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 100/2011 privind darea în administrarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură, a unor terenuri aflate în proprietatea publică a statului și în administrarea Ministerului Mediului și Pădurilor, prin Administrația Națională „Apele Române”. S-a hotărât retrimiterea către Comisia pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic și Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice în vederea reexaminării și întocmirii unui nou raport.
Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, iar Camera Deputaților este Cameră decizională.
Acest proiect are ca obiect de reglementare darea în administrarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură, a unor terenuri aflate în proprietatea publică a statului și în
administrarea Ministerului Mediului și Pădurilor, prin Administrația Națională „Apele Române”, în vederea modernizării, restructurării locurilor de debarcare și construirii de mici adăposturi pentru desfășurarea activității cu specific pescăresc.
La întocmirea prezentului raport comun înlocuitor, comisiile au avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ, avizul favorabil al Comisiei juridice, de disciplină și imunități, precum și avizul favorabil al Comisiei pentru industrii și servicii.
În conformitate cu prevederile art. 61 și 63 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Comisia pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic și Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice au examinat proiectul de lege sus-menționat în ședințe separate.
Membrii Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice au examinat proiectul de lege în ședința din 27 mai 2013, iar membrii Comisiei pentru administrație publică au examinat proiectul de lege susmenționat în ședința din 21 mai 2013.
În urma reexaminării proiectului de lege și a opiniilor exprimate de către membrii celor două comisii, s-a hotărât, cu unanimitate de voturi, menținerea raportului comun asupra Proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 100/2011 privind darea în administrarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură, a unor terenuri aflate în proprietatea publică a statului și în administrarea Ministerului Mediului și Pădurilor, prin Administrația Națională „Apele Române”, transmis anterior cu nr. 24/179 din 3 aprilie 2013, respectiv cu nr. 26/73 din 3 aprilie 2013.