Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·28 decembrie 2016
Informare · adoptat tacit
Robert Nicolae Turcescu
Discurs
## Bună ziua!
N-am să vă rețin foarte mult. Vreau doar să vă aduc la cunoștință câteva aspecte care cred că trebuie luate în calcul în momentul în care vorbim despre eliminarea sau menținerea taxei radio-TV.
În primul rând, discuția aceasta trebuie să fie una extrem de serioasă, pentru că în momentul de față consider că refacerea stratului de credibilitate pentru foarte multe dintre mijloacele de informare în masă din România ar trebui să plece, din punctul meu de vedere, de la Societatea Română de Radio și Societatea Română de Televiziune. Ele sunt singurele care, în acest moment, ar putea reface prestigiul profesional al acestei bresle.
Pe de altă parte, vă rog să luați în calcul o sumă. Este vorba de un miliard de euro. Acesta este nivelul colectării taxei radio-TV din 2003 până astăzi, decembrie 2016.
Deci Televiziunea Română – TVR doar, atenție! – a obținut venituri de aproape un miliard de euro în ultimii 13 ani.
Ce s-a întâmplat cu acești bani? Unde s-au dus acești bani? Mai ales că reprezintă aproape jumătate din veniturile încasate de TVR în această perioadă. Iertați-mă, un miliard de euro este un buget, chiar și raportat la o perioadă de 13 ani, pentru o televiziune fie ea și publică, fie ea și din România, fie ea și în comparație cu o televiziune publică din alte țări – vă puteți uita, de asemenea, pe astfel de documente –, e o sumă mare, să știți!
În ce fel s-a reflectat banul public cheltuit, practic, adunat de TVR, în calitatea programelor, a dezbaterilor, în calitatea transmisiei chiar? Cred că acesta este un subiect, spun din nou, foarte delicat.
Și, domnule președinte, nu știu dacă acum este momentul să fac o astfel de propunere, dar, atunci când discutăm despre TVR, dincolo de a avea sau a nu avea taxa radio-TV, colectată în felul în care s-a întâmplat până acum sau direct, alocată de la Guvern, cred că ar trebui să ne gândim, mai ales că suntem la începutul unei noi legislaturi, la constituirea, spuneți-i „comisii”, „grup de lucru”, cum vreți, care să analizeze însă și de pe aceste paliere felul în care se cheltuie banii publici, practic, într-un astfel de sistem.
Repet, rețineți această cifră, un miliard de euro, în 13 ani!
Pentru frauda din dosarul EADS, care era de 800 de milioane de euro, s-a discutat ani de zile în spațiul public din România. I-aș invita pe toți șefii TVR din ultimii ani să dea un raport, nu în fața Parlamentului neapărat, dar măcar în fața cetățenilor, în legătură cu această sumă.
Iar aici dați-mi voie – sigur, eu sunt un parlamentar nou-intrat pe băncile Parlamentului –, dar dați-mi voie să bat obrazul celor care au făcut parte din comisiile parlamentare care au analizat activitatea TVR, inclusiv din punct de vedere financiar, pentru felul absolut superficial în care mulți dintre ei s-au uitat asupra rapoartelor de activitate, mai ales asupra celor de natură financiară.