Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·5 mai 2020
other · adoptat tacit
Remus Mihai Goțiu
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · propunere alternativă
- Voce
- —
Discurs
Bună ziua și bine v-am regăsit, stimate colege și stimați colegi!
Astăzi avem ocazia să votăm una dintre cele mai importante legi din actuala legislatură, care își propune să stopeze cu adevărat tăierile ilegale de păduri din România. E o modificare, în aparență, de detaliu, pentru completarea definiției materialelor lemnoase din Codul silvic, mai exact articolul 21 din anexa nr. 1, dar e un detaliu cu un impact uriaș în combaterea tăierilor ilegale. E vorba de a stopa o practică prin care o mare parte a volumului de lemn tăiat pleacă din pădurile noastre fără a fi considerat lemn, cu un simplu aviz de însoțire a mărfii.
În ultimii ani, jurnaliștii și activiștii de mediu de la Declic, Agent Green, Recorder ori PRO TV* – iar enumerarea nu e exhaustivă – au documentat și au prezentat public investigații care au scos în evidență această metodă și, mai ales, pe ce scara largă este utilizată în România.
Pornind de la aceste investigații, în toamna anului trecut, comunitatea Declic a lansat o petiție publică de modificare a Codului silvic în acest sens*, intitulată „Lege pentru pădure, nu pentru hoți”, care a fost semnată de zeci de mii de cetățeni. Foarte simplu spus – și-mi cer scuze specialiștilor pentru simplificare –, practic, doar lemnul de cea mai bună calitate, care poate fi transformat în cherestea sau utilizat în construcții, și o parte, doar o parte din lemnul de foc intră acum în definiția materialelor lemnoase din Codul silvic. Din această cauză, tot restul volumului de lemn dintr-o exploatare, fie că e folosit ca lemn de foc, materie primă pentru prefabricate, biomasă, pleacă din păduri ori din depozite fără aviz de însoțire a materialelor lemnoase, ca și cum nu ar fi lemn. Asta înseamnă că nu e înregistrat în SUMAL, nu poate fi verificat și controlat în privința legalității tăierii lui. Nici gărzile forestiere, nici poliția și nici altcineva nu au posibilități în acest sens, pe motiv că lemnul nu e lemn. Și vorbim de cantități care merg de la 20%-30% din volumul de lemn tăiat până la 50% din acesta.