Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·24 octombrie 2011
procedural · respins
Mircea Dan Geoană
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru 3–9
Discurs
Bună ziua, stimate colege și stimați colegi!
Declar deschisă ședința Senatului României de astăzi, 24 octombrie 2011.
Colegii mei, domnii senatori Gheorghe David și Alexandru Pereș, secretari ai Senatului, vor asigura, alături de mine, conducerea ședinței noastre.
În acest moment, un număr de 95 de senatori și-au înregistrat prezența și rog liderii și viceliderii grupurilor parlamentare să încurajeze colegii și colegele să vină în sala de plen, pentru a vă putea supune atenției și votului ordinea de zi și să demarăm lucrările noastre. Între timp, dați-mi voie să vă informez cu privire la nota privind exercitarea dreptului de sesizare a Curții Constituționale de către parlamentari pentru următoarele legi:
– Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/2010 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 10/2004 privind falimentul instituțiilor de credit;
– Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2011 pentru modificarea Legii nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane;
– Lege privind regimul deșeurilor;
– Lege privind trecerea unor suprafețe de teren din domeniul public al statului și din administrarea Administrației Naționale „Apele Române” în domeniul public al comunelor Pardina, Maliuc și Crișan, județul Tulcea, și în administrarea consiliilor locale ale acestora;
– Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2011 privind transmiterea unui imobil din domeniul privat al statului și din administrarea Regiei Autonome „Monitorul Oficial” în proprietatea acesteia;
– Lege privind interzicerea activității de cămătărie;
– Lege pentru organizarea, administrarea și exploatarea pajiștilor;
– Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 35/2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul realizării programelor de interes public sau social, al îndeplinirii obligațiilor fiscale și al funcționării optime a instituțiilor statului, precum și pentru aplicarea unitară a dispozițiilor legale;
– Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 289/2002 privind perdelele forestiere de protecție.
Procedura de notificare publică a fost astfel îndeplinită. Ordinea de zi.
Dacă nu sunt intervenții cu privire la ordinea de zi... Domnul senator Rădulescu.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.