Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·7 octombrie 2013
other · adoptat
Florin Constantinescu
Discurs
Bună ziua, stimate colege și stimați colegi!
Începem cea de-a doua parte a ședinței noastre de astăzi cu prezentarea întrebărilor și interpelărilor adresate de colegii senatori Guvernului.
Începem cu întrebările și vă reamintesc că timpii alocați pe grupuri parlamentare sunt după cum urmează:
## Stimate domnule ministru Dan Șova,
La 1 decembrie 2010 a fost inaugurat, împreună cu tronsonul Chitila – Voluntari al centurii de nord a capitalei, și pasajul rutier peste DN 7, din dreptul orașului Chitila. La aproape trei ani de la acest moment, pasajului îi lipsește în continuare breteaua de ieșire de pe centură, de pe sensul dinspre Mogoșoaia spre A3.
Care este cauza acestei întârzieri, când vor fi reluate
- lucrările la acest pasaj și când va deveni complet funcțional? Solicit răspuns în scris.
Cu deosebită considerație, Gabriela Firea, senator PSD de Ilfov.
Citesc și interpelarea? Așa s-a făcut până acum.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.