Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·14 noiembrie 2017
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Dorin Valeriu Bădulescu
Discurs
Bună ziua, stimați colegi!
Am ascultat și replica colegului de la UDMR, domnul Cseke, cu privire la reabilitare, am ascultat și argumentele colegilor de la USR și ale celor de la PNL în favoarea acestei legi.
În principiu, trebuie să ne gândim foarte clar că Președintele României reprezintă o instituție care trebuie să fie intangibilă. Intangibilă, din ce punct de vedere? Din punct de vedere moral.
Indiferent dacă discutăm de reabilitare într-o anume manieră, totuși cred că această instituție din dreptul penal nu poate fi valabilă pentru o persoană care candidează la Președinția României.
Trebuie să vă reamintesc – și discutam mai devreme cu un coleg de-al meu – că fratele mai mic al lui Kennedy nu a putut candida niciodată la președinția Statelor Unite după moartea lui Kennedy tocmai pentru că suferise o condamnare la regimul circulației. Iată un exemplu, iar, dacă exemplul dat de democrația americană nu poate fi valabil și pentru noi, atunci mi se ridică serioase semne de întrebare în legătură cu spectrul politic din țara noastră.
PMP va vota acest proiect de lege și împotriva raportului de respingere.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.