Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·3 mai 2017
procedural · adoptat
Eugen Pîrvulescu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru 13
Discurs
Bună ziua!
Stimați colegi,
Dintr-un comunicat al Ministerului Finanțelor transmis Agenției Naționale de Presă Agerpres am aflat că doar în luna mai a anului curent Ministerul Finanțelor Publice a planificat împrumuturi de 4,1 miliarde de lei de la băncile comerciale, adică aproape un miliard de euro. Sumele astfel obținute, spune același comunicat, vor fi destinate finanțării deficitului bugetului de stat și refinanțării datoriei publice, adică, într-un cuvânt, pentru cheltuieli.
Stimați colegi, în acest an, în doar trei luni și jumătate, Guvernul PSD–ALDE, condus de domnul Sorin Grindeanu, s-a mai îndatorat cu 4,6 miliarde de euro, și astfel va ajunge în total la 5,5 miliarde de euro doar la sfârșitul lunii mai.
Această sumă este imensă, asta în timp ce deficitul la fondul de pensii crește amețitor. Varianta prognozată de 28 de miliarde de lei pentru acest an probabil că va fi depășită cu mult.
În același timp, banii pentru investiții sunt tăiați, iar criza economică nu poate fi depășită în realitate decât pe hârtie. În acest ritm nebunesc de cheltuieli aiurea, veți ajunge la sfârșitul anului la peste 10 miliarde de euro împrumutați și la un deficit bugetar în jur de 5%, ceea ce va duce la sancțiuni posibile din partea Comisiei Europene.
Stimați colegi, vă atrag atenția respectuos că, odată cu scăderea ratingului României de către diferite agenții internaționale, așa cum s-a întâmplat recent, dobânzile pentru împrumuturi vor crește, astfel încât veți pune o adevărată bombă cu ceas în România. Îi veți îndatora chiar și pe nepoții copiilor noștri.
Încă sper că nu sunteți chiar atât de inconștienți încât să transformați România într-o super-Grecie, o țară care să fie vândută, la propriu, băncilor.
Noi suntem... Stimați colegi, nu putem să permitem să devenim o nouă Grecie. Deja Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional sunt fripți cu revelionul grecesc și nu vor mai plăti nota de plată a chermezei organizate de Liviu Nicolae Dragnea și de acoliții săi. Noi toți vom fi cei care vom plăti!
Dumneavoastră sunteți aici, în Parlament, stimați colegi, reprezentanți ai poporului român și în numele acestuia trebuie să opriți acest dezmăț pe bani publici, iar rolul dumneavoastră este să nu fiți chezași la acest atentat la siguranța națională.
Vă mulțumesc.
Senator Eugen Pîrvulescu, senator PNL, Circumscripția nr. 36 – Teleorman.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.