Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·11 august 2020
Comemorativ · respins
Gabriela Crețu
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · propunere alternativă
- Voce
- voce proprie
Discurs
Bună ziua, stimați colegi*!
În numele grupului, dar și ca președinte al uneia dintre comisiile raportoare, mă simt datoare să formulez o explicație pentru decizia unanimă de respingere a Ordonanței nr. 111, care-și propunea să modifice și să completeze Legea privind prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, transpunând Directiva nr. 843/2018.
Transpunerea Directivei-mamă nr. 849/2015 a fost, cum vă amintiți, o adevărată epopee, cu drumuri la CCR, din care a rezultat în cele din urmă Legea nr. 129/2019, dar și 3 milioane de euro amendă pentru întârziere.
Ținând cont de acest context, noi nu vrem să creăm niciun fel de confuzie: spălarea banilor și finanțarea terorismului sunt infracțiuni grave care trebuie prevenite, combătute și sancționate*, dacă sunt descoperite. Pentru asta însă e nevoie de reguli clare, constituționale și responsabilități bine definite ale autorităților care aplică.
Directiva nr. 843 aduce ameliorări și adăugiri necesare textului inițial din nr. 849. De exemplu, introduce în lista entităților raportoare și consilierii fiscali, experți în optimizare, o formă de evaziune fiscală în care hoțul neprins se declară negustor cinstit, iar statul rămâne fără bani la buget pentru