Așadar, continuăm lucrările cu cea de-a doua parte a ședinței, respectiv exprimarea votului, printr-un singur apel nominal, asupra tuturor punctelor dezbătute, și vă reamintesc că, potrivit prevederilor art. 111 din Regulamentul Senatului, se vor supune unui singur vot raportul în întregime și inițiativa legislativă.
În conformitate cu prevederile art. 137 alin. (3) din Regulamentul Senatului, urmează explicarea obiectului votării pentru inițiativele legislative dezbătute anterior.
Ca atare, la punctul 1 al ordinii de zi de astăzi urmează să ne pronunțăm prin vot12345
pentru dezbaterea și adoptarea Proiectului de lege pentru modificarea art. 369 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal.
Opțiunea „pentru” înseamnă că sunteți de acord cu aprobarea procedurii de urgență, opțiunea „contra” înseamnă că nu sunteți de acord, iar prin exprimarea opțiunii „abținere” vă veți abține de la vot.
La punctul 2 al ordinii de zi, Proiectul de lege pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României și Consiliul de Miniștri al Bosniei și Herțegovinei privind protecția reciprocă a informațiilor clasificate, semnat la Sarajevo la 27 ianuarie 2020, urmează să ne pronunțăm prin vot, un singur vot, asupra raportului de admitere și a proiectului de lege.
Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare și se adoptă cu votul majorității senatorilor prezenți.
La punctul 3 al ordinii de zi de astăzi, Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, urmează să ne pronunțăm prin vot, un singur vot, asupra raportului de respingere, respectiv respingerii propunerii legislative.
Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice și se adoptă cu votul majorității senatorilor – minimum 69.
La punctele 4–22 ale ordinii de zi, proiectele de hotărâre privind exercitarea controlului de subsidiaritate și proporționalitate, respectiv proiecte de hotărâre privind consultarea parlamentelor naționale, urmează să ne pronunțăm prin vot asupra proiectelor de hotărâre. Acestea se adoptă cu votul majorității senatorilor prezenți.
Opțiunea „pentru” înseamnă că sunteți de acord cu adoptarea proiectelor de hotărâre, opțiunea „contra” înseamnă că nu sunteți de acord cu adoptarea acestora, iar prin exprimarea opțiunii „abținere” vă veți abține de la vot.
La punctul 23 al ordinii de zi de astăzi urmează să ne pronunțăm prin vot asupra Proiectului de hotărâre pentru modificarea Regulamentului Senatului. Se adoptă cu votul majorității senatorilor – minimum 69 de voturi.
Opțiunea „pentru” înseamnă că sunteți de acord cu adoptarea proiectului de hotărâre, opțiunea „contra” înseamnă că nu sunteți de acord, iar prin exprimarea opțiunii „abținere” vă veți abține de la vot.
La punctul 24 al ordinii de zi de astăzi, Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 7/2021 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 3/2021 privind unele măsuri pentru recrutarea și plata personalului implicat în procesul de vaccinare împotriva COVID-19 și stabilirea unor măsuri în domeniul sănătății, urmează să ne pronunțăm prin vot, un singur vot, asupra raportului de admitere, cu amendamente admise, și a proiectului de lege privind aprobarea ordonanței, astfel cum se propune a fi modificat prin amendamentele din raportul comisiilor.
Legea face parte din categoria legilor ordinare.
La punctul 25 al ordinii de zi de astăzi, Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 8/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, urmează să ne pronunțăm prin vot, un singur vot, asupra raportului și a proiectului de lege pentru aprobarea ordonanței.
Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.
La punctul 26 al ordinii de zi, Legea pentru modificarea și completarea Legii vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006, reexaminare ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 873/9.12.2020, urmează să ne pronunțăm prin vot, un singur vot, asupra raportului de respingere, respectiv respingerii legii.
Legea face parte din categoria legilor ordinare.
La punctul 27, ultimul al ordinii de zi de astăzi, Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, urmează să ne pronunțăm prin vot asupra raportului suplimentar de respingere, respectiv respingerii propunerii legislative.
Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice.
Având în vedere cele expuse anterior, vă rog să vă pregătiți pentru exprimarea votului prin apel telefonic, prin apel nominal telefonic, și vă reamintesc că senatorul care nu va răspunde la apelurile telefonice efectuate va fi considerat absent.
Suma numărului senatorilor care și-au exprimat una dintre cele trei opțiuni de vot, „pentru”, „contra” sau „abținere”, plus senatorii care răspund „prezent”, dar nu își exprimă opțiunea de vot reprezintă prezența senatorilor la ședință.
De asemenea, în conformitate cu prevederile regulamentare, vă amintesc și sensul cuvintelor „pentru”, „contra” și „abținere”. Astfel, opțiunea „pentru” înseamnă că sunteți de acord cu adoptarea inițiativei legislative, cu modificările propuse prin amendamentele admise la raport, respectiv opțiunea „contra” înseamnă că nu sunteți de acord cu adoptarea acesteia, iar prin exprimarea opțiunii „abținere” vă veți abține de la vot.
În ceea ce privește inițiativele legislative înscrise pe ordinea de zi pentru care comisiile de specialitate au întocmit
raport de respingere, opțiunea „pentru” înseamnă că sunteți de acord cu aceasta, respectiv cu respingerea inițiativelor legislative, opțiunea „contra” înseamnă că nu sunteți de acord cu respingerea acestora, iar prin exprimarea opțiunii „abținere” vă veți abține de la vot.
Îl invit la microfon pe domnul senator secretar al ședinței de astăzi Eugen Pîrvulescu, pentru efectuarea apelului nominal.
Cu observația că vă rog, din respect pentru cei prezenți în sală*, să începem votul cu cei prezenți sală.