Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·13 iunie 2016
Informare · informare
Florin Iordache
Discurs
## Bună ziua, stimați colegi!
Rog colegii să ia loc în bănci, să putem începe ședința. Mulțumesc.
Declar deschisă ședința de astăzi a Camerei Deputaților și vă anunț că, din totalul celor 378 de deputați, până în acest moment și-au înregistrat prezența 233.
La primul punct al ordinii de zi, în conformitate cu prevederile art. 94 din Regulamentul Camerei Deputaților, au fost distribuite următoarele documente: ordinea de zi pentru ședințele Camerei Deputaților din zilele de luni, 13, și miercuri, 15 iunie; programul de lucru pentru perioada 13–19 iunie 2016; lista rapoartelor depuse în perioada 8–13 iunie 2016 de comisiile permanente sesizate în fond; informare cu privire la inițiativele legislative înregistrate la Camera Deputaților și care urmează să fie avizate de comisiile permanente.
A fost depusă la secretarul general o solicitare din partea domnului deputat Popa Octavian Marius, deputat în Parlamentul României, Circumscripția electorală nr. 38 Tulcea, Colegiul uninominal nr. 3; ne anunță să luăm act
de demisia din Grupul PNL, începând cu data de 6 iunie 2016, urmând să rămână deputat independent.
Dacă la ordinea de zi...?
Vă rog, domnule Florin Pâslaru, liderul Grupului PSD, vă rog.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.