Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·25 aprilie 2018
Declarații politice · respins
Gheorghe Baciu
Discurs
Bună ziua, stimați colegi!
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Astăzi discutăm în Senat – și bine facem! – un proiect de lege care vrea să înlăture birocrația asta care ne sufocă pe toți și, mai ales, îl sufocă pe contribuabil, pe cetățeanul român, indiferent, aproape, cărei instituții i se adresează.
Dacă vine la primărie trebuie să treacă la înscriere, să lase cererea și cândva, în termeni nestabiliți, i se va răspunde. Dacă vrea să deschidă o unitate, un SRL, durează nepermis de mult, de ordinul lunilor. Cum Dumnezeu pot alții, în democrații mai consolidate, să zicem – și de ce nu luăm modelul de acolo? –, să deschidă online?! Când într-o seară s-a hotărât împreună cu nevasta să-și deschidă un anumit SRL, poate să-l facă a doua zi dimineață. Cum se poate ca, la oricare instituție publică ne adresăm, cetățeanul să primească pe loc răspunsul?!
Este, pe de o parte, vina și a funcționarilor, și a șefilor de instituții, dar, pe de altă parte, este acest hățiș legislativ pe care vrem să-l îndepărtăm și să-l reglementăm câtuși de cât și care ne duce la termene ce lezează și consumă timpul liber al omului, umblând după fel de fel de aprobări, ștampile și semnături.
Însușesc și ce zice domnul președinte al Comisiei juridice, că poate nu a fost suficient de bine argumentată și făcută. Simt însă că trebuie să găsim o lege – poate în noul Cod administrativ sau, mă rog, într-o lege dedicată acestui aspect – care să îl pună pe cetățean într-o situație mai confortabilă atunci când se adresează unei instituții sau alteia.
Personal... și noi vom vota pentru acest proiect de lege, cu riscul..., chiar dacă nu ar fi suficient de bine întocmit, dar totuși, poate, ceva-ceva mai repară și mai aduce o economie de timp cetățeanului care se adresează instituției respective. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.