Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·29 octombrie 2015
other
Costel Alexe
Discurs
## Bună ziua!
Vă mulțumesc, domnule președinte. Bună ziua, doamnelor și domnilor!
În intervenția mea de astăzi doresc să vă rețin atenția cu privire la unul dintre marile eșecuri ale guvernării Ponta: „Abandonarea marilor proiecte ale Regiunii Nord-Est și discriminarea gravă a Moldovei în raport cu celelalte regiuni ale țării”.
Să începem cu începutul. La momentul alegerilor locale din 2012 USL a asumat un anumit Manifest pentru Moldova, un document care înșiruia un număr de 10 priorități pentru Iași, în perspectiva dezvoltării sale ca o veritabilă capitală europeană a culturii și a pornirii motorului de dezvoltare pentru regiunea Moldovei. O regiune care numără o populație de peste patru milioane de locuitori, deci aproximativ o pătrime din populația României aflată între hotarele sale. Acest document cuprindea toate proiectele vitale: autostrada Iași–Târgu-Mureș, modernizarea și dezvoltarea Aeroportului Internațional Iași, atragerea de fonduri europene și altele asemenea.
Speranțele erau cu atât mai mari cu cât, din perspectiva unei alianțe politice dreapta-stânga, rezultă un compromis, un consens și un apel la solidaritate pe care Moldova nu le mai întâlnise. Toate premisele duceau spre atingerea obiectivelor, mai ales că existau din Moldova, în primul Guvern USL, miniștri din această regiune care erau dispuși să se angajeze într-un efort de a susține aceste proiecte. Doar că PSD nu va pune niciodată interesele comunităților mai presus de interesele sale. Și acest lucru trebuie înțeles pentru totdeauna ca un legământ al nerușinării și al cinismului pe care acest partid, decuplat complet de nevoile românilor, îl face cu politica și guvernarea.
## Doamnelor și domnilor,
La aproape trei ani și jumătate de la acele promisiuni, în mare parte s-a ales praful de ele, pentru că miniștrii liberali au fost îndepărtați rând pe rând, fie luându-le atribuțiile – a se vedea cazul Ministerului Transporturilor și deposedarea sa de administrarea construcției de autostrăzi, prin crearea unui alt minister, al marilor proiecte, dat, evident, pe mâna PSD –, fie prin alocarea unor fonduri substanțiale către zona Olteniei și alte fiefuri PSD-iste. O altă metodă a fost, așa cum se știe, acordarea unor sume atât de fărâmițate către comunitățile mici, încât ele au fost pur și simplu derizorii în raport cu nevoile sau inutilizabile, pentru că au fost acordate multe prin PNDR, dar la sfârșitul perioadei exercițiului bugetar, astfel încât ele s-au întors la bugetul de stat.
Cel mai mare proiect de infrastructură al Moldovei a fost scos de ministrul transporturilor, Ioan Rus, celebru după ce
a jignit milioane de români, din Masterplanul general de transport al României și propus spre finanțare după 2030. Deci după 15 ani!
Partidul Social Democrat a arătat astfel că este cel mai mare dușman al dezvoltării Moldovei.
De asemenea, mai nou, nici măcar studiul de fezabilitate nu mai poate fi realizat, pentru că acesta nu are aviz de mediu.