Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·24 octombrie 2011
Informare · Trimis la votul final
Gabriel Andronache
Discurs
Ca, de altfel, toți colegii prezenți astăzi în plenul Camerei. Comisia juridică, de disciplină și imunități a fost sesizată spre dezbatere în fond cu Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 514/2003.
În raport cu această inițiativă legislativă, Camera Deputaților este Cameră decizională.
Obiectul de reglementare vizează modificarea și completarea Legii nr. 514/2003, în sensul în care se urmărește asigurarea independenței totale a consilierilor juridici, eliminarea discriminării existente în prezent între nivelul de salarizare al acestora și cel al magistraților, precum și compartimentarea muncii consilierului juridic.
Comisia a dezbătut în fond această inițiativă și a hotărât, cu majoritate de voturi, respingerea inițiativei legislative.
De asemenea, motivația pentru respingerea inițiativei se află în raport.
Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice, potrivit dispozițiilor art. 73 din Constituția României, republicată.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.